Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a răspuns afirmaţiei liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, care a declarat recent că „apartenenţa Crimeii este un dosar închis”, susţinând că problema Crimeii ucrainene este soluţionată, deoarece, la referendumul din 1991, locuitorii peninsulei au votat pentru independența Ucrainei. „Declarația lui Putin potrivit căreia problema Crimeii ar fi un dosar închis este, de fapt, un nonsens. Deși, într-adevăr, acest dosar a fost închis, atât în 1954, cât și în 1991. Crimeea a fost, este și va fi ucraineană și nu există loc pentru niciun fel de discuţie” – a afirmat Poroşenko, într-un discurs susţinut, marţi, în plenul Parlamentului de la Kiev. Rusia a anexat Crimeea în februarie-martie 2014, motivul oficial fiind un referendum ilegal organizat de autoritățile de ocupație ruse la 16 martie, sub amenințarea armelor.
(www.pravda.com.ua – 6 septembrie)