Proteste ale minerilor în faţa sediului Companiei Naţionale a Uraniului din Bucureşti

Un grup de mineri de la exploatarea de uraniu Crucea din judeţul Suceava au protestat astăzi în faţa sediului Companiei Naţionale a Uraniului din Bucureşti. Ei sunt nemulţumiţi de situaţia singurei mine de uraniu din România, care mai este funcţională. Reporterul RRA, Alex Buzică, se află printre protestatari şi are detalii:

Reporter: Minerii, care protestează în faţa sediului Companiei Naţionale a Uraniului din Bucureşti, au cerut demisiile conducerii din capitală şi Suceava. Câţiva dintre aceştia, aproximativ zece mineri, au intrat la discuţie cu ministrul industrie. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au încasat drepturile salariale în ultima lună şi nici alocaţia de hrană pe ultimele cinci luni. Minerii au declarat că doresc menţinerea activităţii la exploatarea de la Crucea, iar dincolo de aceste probleme – chiar vorbeam cu unul dintre ei mai devreme şi-mi spunea că se trage un semnal de alarmă vizavi de pericolul ecologic pe care uraniul exploatat şi neprelucrat depozitat la Feldioara îl reprezintă, prin faptul că poate infesta solul şi apele în condiţiile unor ploi puternice. Şi la această oră, sunt câteva zeci de mineri în faţa Companiei Naţionale a Uraniului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie