„Alegerile prezidenţiale se desfăşoară la cinci ani şi acesta trebuie să fie un prilej pentru o dezbatere naţională de amploare privind toate problemele strategice pentru Bulgaria”, a declarat fostul preşedinte bulgar, Petăr Stoianov (1997-2002), într-un comentariu referitor la scrutinul prezidenţial din toamnă. „Pe fondul geopoliticii şi provocărilor cu care se confruntă UE, dezbaterile noastre interne încep să devină mărunte şi mercantile. În prezent, toţi se concentrează pe numirea unui candidat care să câştige câteva voturi în plus. Această meschinărie a politicii bulgare se întoarce ca un bumerang asupra politicienilor bulgari care subestimează inteligența poporului bulgar. Procesele din partidele de stânga și de dreapta încep să semene. Până acum doi ani și jumătate, îmi spuneam că nu voi trăi pentru a vedea cum se uneşte dreapta şi cum se dezbină stânga. Acum văd că dreapta noastră pare incapabilă să se consolideze”, a subliniat fostul preşedinte al Bulgariei.
www.focus-news.net – 10 septembrie