Curăţarea cuptorului este cea mai neplăcută activitate gospodărească pentru majoritatea oamenilor, indică rezultatele unui studiu realizat în Marea Britanie, la cererea producătorilor de sisteme Braun CareStyle. 30% dintre participanţii la studiu au dezvăluit că urăsc să cureţe cuptorul. După curățarea cuptorului, sarcina cea mai neplăcută indicată de 23% dintre respondenți este călcatul rufelor. Ea este urmată de schimbarea lenjeriei de pat (20%). Printre activitățile gospodăreşti cele mai neplăcute se numără şi curățarea băii sau spălatul geamurilor. În acelaşi timp, studiul a relevat şi faptul că, la polul opus, printre cele mai plăcute activități casnice sunt gătitul, grădinăritul și aspiratul locuinţei. O mare parte dintre respondenți nu au ascuns faptul că fac aceste activități cu plăcere. În ceea ce privește călcatul, autorii studiului au constatat că doar 18% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani susţin că urăsc această activitate, faţă de 27%, procent reprezentat de persoanele între 35 şi 54 de ani. Aproape o cincime dintre respondenții de sex masculin recunosc că nu au călcat rufe niciodată. Pe de altă parte, 11% dintre femei au declarat că această activitate le deconectează. Vârsta determină şi atitudinile față de sarcinile mici sau mari din gospodărie. Bărbații și femeile mai tineri nu suportă „fleacurile” de genul aruncatul gunoiului, spălatul vaselor sau aranjarea șosetelor pe perechi. Persoanele mai în vârstă detestă activitățile care presupun mult timp, cum ar fi spălatul ferestrelor, călcatul rufelor sau dezghețarea congelatorului.
(www.dariknews.bg – 14 septembrie)