Preşedintele François Hollande a încheiat, la Bucureşti, o serie de intense consultări europene, înaintea summit-ului post-Brexit, al celor 27, care va avea loc la Bratislava, şi care ar trebui să dea un suflu nou unei Uniuni Europene zguduite de ieşirea Marii Britanii din UE, scrie presa franceză. Parisul şi Bucureştiul, la unison pentru economie şi pentru Europa, titrează L’Express. Relaţia dintre Franţa şi România ilustrează «Europa pe care o dorim pentru ziua de mâine: o Europă a investiţiilor, o Europă a creşterii, orientată spre tehnologiile viitorului, o Europă a securităţii», citează Le Nouvel Observateur. Liderii francez şi român, Francois Hollande şi Klaus Iohannis, şi-au afişat unitatea de opinii cu privire la viitorul Uniunii Europene, ca şi asupra întăririi legăturilor economice şi de apărare între cele două ţări, evocând „parteneriatul strategic” încheiat între Paris şi Bucureşti în 2008, adaugă L’Entreprise. Preşedintele francez a participat la inaugurarea noii fabrici Airbus, pentru producţia de elicoptere civile şi militare în România, o investiţie de 50 de milioane de euro, notează Reuters. Fabrica de la Ghimbav va asigura locuri de muncă pentru mai mult de 300 de angajaţi şi va produce până la 15 aeronave pe an, când va ajunge la capacitatea maximă, în 2020. România şi Franţa speră că vizita larg mediatizată va da totodată un impuls comerţului şi va consolida relaţiile dintre aliaţii tradiţionali, adaugă Fox News. Franţa are 450 de întreprinderi în România, care asigură 100.000 de locuri de muncă, scrie ABC News. Parisul se bucură de „eforturile considerabile” făcute de Bucureşti pentru punerea în aplicare a sistemului de schimb de date despre călătoriile aeriene în spaţiul european, în scopul luptei antiteroriste, pentru a combate corupţia şi crima organizată, sau pentru a primi refugiaţi, în pofida reticenţelor sale iniţiale, notează Courrier International. Mai mult, Francois Hollande a subliniat că verificările de securitate de la aeroporturile româneşti pot ajuta spaţiul Schengen, sporind astfel speranţele de apropiere a ţării est-europene de aderarea la zona fără paşapoarte, reţine The New York Times. Preşedintele francez a vizitat şi laserul de la Măgurele, aflat în centrul unui program european de cercetare, în care grupul francez Thales este implicat. Sistemul de laser va putea dezvolta o energie echivalentă cu 10% din cea a soarelui, explică Cercle Finance.
În Republica Moldova, partidele proeuropene vor lansa un candidat comun la alegerile prezidenţiale, anunţă Tass. Pentru prima oară în ultimii 16 ani, preşedintele Republicii Moldova va fi ales prin vot popular, şi nu în Parlament, aminteşte agenţia rusă de ştiri. În acelaşi timp, iniţiativa de organizare a referendumului pentru demiterea edilului capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost respinsă, informează Unimedia şi Moldpres.
În timp ce în SUA comentariile continuă pe tema bolii candidatului democrat la preşedinţie, Hillary Clinton, preşedintele Barack Obama e nevoit să meargă în campanie pentru ea în Philadelphia, înaintea unei etape la New York, iar fostul preşedinte Bill Clinton îi va ţine locul în California, scrie presa de peste ocean. O absenţă neplanificată pentru Hillary Clinton, într-un moment nepotrivit, titrează The New York Times. Ce aţi prefera să vedeţi, taxele lui Donald Trump sau email-urile lui Hillary Clinton? întreabă The Washington Post şi răspunde: În jurul acestei chestiuni pivotează alegerile.
În acelaşi timp, Newsweek anunţă că republicanul Donald Trump a inaugurat un nou hotel din lanţul său de hoteluri de lux, situat la numai o milă distanţă de reşedinţa preşedintelui SUA.
Cristina Zaharia, RADOR