Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a prezentat în această dimineaţă la DNA. Surse judiciare citate de reporterul nostru, Mădălina Verman, afirmă că acesta este audiat în calitate de martor în dosarul lui Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al Băncii Naţionale. Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, pentru intervenţii la membri ai guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunarii. La acea vreme, Călin Popescu Tariceanu era prim-ministru. Cabinetul preşedintelui Senatului a emis, în această dimineaţă, un comunicat de presă în care arată că invitaţia DNA pentru audieri a fost trimisă cu două zile în urmă, dar – mai spune documentul – preşedintele Senatului nu a făcut-o publică, pentru a vedea dacă DNA continuă să scurgă informaţii spre presă. Presa a aflat şi este prezentă la DNA înaintea audierii.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 septembrie)