Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a avut prima întâlnire bilaterală cu ministrul britanic de externe, Boris Johnson, cu ocazia celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York. Potrivit declaraţiilor făcute pe pagina de Faceook de Marina Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, întrevederea celor doi diplomaţi a debutat cu o glumă făcută pe seama reprezentanţilor presei. „Este extraordinar că întâlnirea noastră atrage atenţia mass-media„, a declarat şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson. „Cu certitudine nu vom reuşi să scăpăm de ei„, i-a răspuns ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Pe 12 septembrie, cei doi diplomaţi, rus şi britanic, au avut o discuţie telefonică în cadrul căreia au examinat situaţia din Siria, în contextul acordului ruso-american semnat. Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, a fost desemnat în funcţia de ministru de externe în luna iulie 2016.
www.rosbalt.ru – 21 septembrie