Comisia prezidenţială va elabora un nou proiect de ţară

Câte doi reprezentanţi de la fiecare partid parlamentar, unul al Guvernului şi zece personalităţi vor participa la lucrările comisiei prezidenţiale care va elabora un nou proiect de ţară, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi. Comisia va elabora un raport până la jumatatea anului viitor, iar raportul va fi pus în dezbatere publică. Va fi un document politic, cu obiective, ţinte clare, care să arate ce linii de modernizare trebuie să urmeze România în perioada imediat urmatoare, a subliniat Mădălina Dobrovolschi. Comisia va fi condusă de consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie