Prin amplasarea în România a unor elemente ale scutului antirachetă de către Statele Unite ale Americii au fost încălcate prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat de Washington şi Moscova în 1987 cu privire la restricţionarea în Europa a forţelor nucleare cu rază medie de acţiune, a declarat la o conferinţă de presă susţinută joi, la Moscova, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov. „Amplasarea la baza aeriană de la Deveselu un scut antirachetă reprezintă un nou moment în evoluţia situaţiei din Europa. Pe termen lung, un proiect similar va fi aplicat şi în Polonia. Scuturile antirachetă seamănă cu sistemul folosit pe navele de război americane pentru lansarea rachetelor Tomahawk cu distanţă medie de acţiune„, a subliniat adjunctul ministrul rus de externe. „Prin amplasarea unor asemenea instalaţii pentru lansarea rachetelor, SUA a încălcat direct Tratatul INF„, a precizat oficialul rus. Potrivit lui Riabkov, aceasta înseamnă că autorităţile de la Washington şi Bruxelles nu doresc să îşi revizuiească proiectele lor antirachetă, în pofida acordurilor prin care s-a reuşit relaxarea tensiunii generate de programul nuclear al Iranului. Oficialul rus a mai spus că Rusia va aminti statelor europene de consecinţele nedorite, inevitabile, generate de proiectul american. Potrivit adjunctul ministrului rus de externe, în Occident realitatea este deformată în mod conştient când se suţine că Rusia a fost cea care a îngheţat dialogul chestiunea rachetelor balistice. Din contra, Moscova a înaintat proiecte concrete de cooperare. Serghei Riabkov a subliniat că amplasarea în apropierea frontierei Rusiei a forţelor NATO ar fi echivalentul cu încălcarea Tratatului de bază încheiat între NATO şi Rusia. În opinia oficialului rus, în prezent SUA şi NATO nu încearcă să ajungă la un consens cu Rusia cu privire la situaţia militară şi politică din Europa. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la baza aeriană de la Deveselu, pe 12 mai a acestui an, că sistemele antirachetă americane Aegis sunt integral funcţionale. Iar, la o zi de la această declaraţie, la Redzikowo, Polonia, a avut loc o festivitate de inaugurare a începerii lucrărilor de construcţie a scutului antirachetă. Conform planurilor, sistemul din Polonia va fi funcţional în 2018.
MTI – 22 septembrie