Televiziunea BBC a difuzat marți seara un program despre România „Din Transilvania la Marea Neagră” unde sunt evidențiate câteva atracții turistice dar și momente din istoria țării. Programul este primul dintr-o nouă serie prezentată de fostul politician Michael Portillo.
Itinerariul începe la Brașov și se termină la Constanța, urmând ghidul turistic Bradshaw, publicat în 1913 și trece prin Bran, Sinaia, Ploiești și București.
Programul de oră a inclus cam toate punctele majore de atracție – Piața Sfatului și Biserica Neagră din Brașov, dealul Tâmpa, munții Carpați, castelele Bran și Peleș, rafinăria Ploiești, muzeul Enescu din București, portul și cazinoul din Constanța.
Portillo, un fost ministru în guvernul condus de John Major între 1992 și 1997, s-a reinventat pe sine însuși ca prezentator și comentator TV după eșecul său din 2001 de a deveni lider al Partidului Conservator.
Din 2010, el prezintă programul Mari Călătorii cu Trenul atât prin Marea Britanie, cât și prin Europa, program ajuns la a cincea serie inaugurată de călătoria prin România.
Documentarul BBC, lung de 60 de minute, are meritul de a nu cădea în clișee, deși în el apar Castelul „Dracula” și Palatul Parlamentului.
Locurile filmate sunt de o frumusețe izbitoare și operatorul a reușit să înregistreze chiar imagini cu doi urși și un lup.
Telespectatorii pot afla că Transilvania este unul dintre ultimele paradisuri naturale din Europa, unde trăiesc 6000 de urși (față de 20 în Franța) și 3000 de lupi și unde pot fi întâlnite peste 40 de specii de orhidee, deși proprietarii de animale nu sunt chiar încântați de această abundență de animale de pradă.
Extrem de interesantă este vizita la Castelul Peleș, construit de Regele Carol I și care avea electricitate încă din 1884, fiind prezentate un aspirator vechi de un secol și un acoperiș de sticlă rabatabil operat electric, vechi tot din perioada lui Carol.
De altfel, Regele Carol este prezentat ca unul dintre personajele cheie ale istoriei moderne a românilor, întemeietorul primului și de altfel singurului Regat al României.
Ploiești nu este, aparent, o destinație turistică, dar Portillo descoperă, ceea ce poate puțini români știu, că aici în 1857 s-a deschis prima rafinărie de petrol din lume și chiar participă la un proces de manufacturare a bitumului la rafinăria Vega.
st/Reclamă turistică?
Momentul de vârf al vizitei la București este fără îndoială vizita la muzeul George Enescu și întâlnirea cu violonistul Alexandru Tomescu, care interpretează un fragment din marele compozitor pe o vioară Stradivarius veche din 1702.
Portillo nu cade în capcana unor occidentali de a se extazia în fața Palatului Parlamentului, despre care spune că este a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon.
El povestește cum 20% din București a fost ras de pe fața pământului de Nicolae Ceaușescu, oamenii ale căror case erau demolate fiind înștiințați cu doar 24 de ore înainte, iar în film apar chiar imagini de arhivă cu aceste demolări.
Fascinantă este întâlnirea lui Portillo cu inginerul Eugen Iordăchescu, cel care a salvat de la demolare biserica Mihai Vodă prin ideea pe care a avut-o de a o muta pe șine de cale ferată pe o distanță de 280 de metri, ideea fiind acceptată de Ceaușescu.
Finalul de la Constanța include în mod inevitabil portul, pe unde sunt exportate în mod tradițional cereale, iar Portillo participă însuși la o operațiune de încărcare pe vas, ca și cazinoul, aflat într-o stare precară, dar cu o istorie fascinantă.
De altfel, întreg programul se poate constitui într-o lecție de istorie, nu doar pentru britanicii doritori să viziteze România, ci și pentru românii care au învățat istorie după manuale național-comuniste sau chiar contemporane.
Intervievații români din program vorbesc foarte bine sau chiar fluent engleza și spun numai lucruri relevante, ceea ce e greu de întâlnit pe canalele românești TV, iar Portillo este un prezentator plin de șarm și care se abține să facă judecăți de valoare.
Acest program poate constitui o reclamă excelentă pentru România, țara cu proporția cea mai redusă a veniturilor din turism în Produsul Intern Brut.
Articol de Petru Clej
RADIO FRANCE INTERNATIONALE (Franţa), 21 septembrie 2016
Alexandru Danga