Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene a concertat în cea de-a doua seară a Festivalului Orchestrelor Radio – RadiRo

Pe scena Sălii Radio a urcat astăzi, în cea de-a doua seară a Festivalului Orchestrelor Radio – RadiRo, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene – ansamblu de renume, care susţine în fiecare an, la Oslo, concerte cu ocazia decernării Premiilor Nobel pentru Pace. După cum ne-a transmis reporterul nostru, Francesca Rusu, au fost interpretate lucrări romantice, dar şi variaţiuni pe o temă folclorică norvegiană. Această din urmă piesă a avut-o ca solistă pe trompetista Tine Thing Helseth, care a oferit publicului două bisuri.
Tine Thing Helseth: Sunt foarte multe orchestre şi dirijori interesanţi prezenţi la Festivalul RadiRo. Tocmai de aceea, sunt foarte încântată că pot lua parte la acest eveniment. Iar publicul de aici a fost minunat în această seară. La bis am interpretat „Fanfare” de Stanley Friedman, o piesă pe care eu o consider amuzantă şi cred că şi publicului i-a plăcut.
Realizator: Concertul din această seară a fost difuzat în direct de Radio România Muzical şi Radio România Cultural, dar şi în reţeaua Uniunii Europene de Radio şi pe platforma Asia-Pacific a posturilor publice şi private.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie