Bucureştenii sunt împărṭiṭi în două grupuri: încrezătorii în reuşita aliaṭilor Antantei şi scepticii, catalogaṭi drept filogermani • zvonurile despre front circulă cu mare viteză şi înfrângerea noastră de la Turtucaia impresionează puternic • la 7 septembrie apare şocul primului contact cu cei veniṭi de pe câmpurile de luptă: curg în gara Obor răniṭi şi refugiaṭi • trec pe străzi convoaie sanitare şi se fac rechiziṭii de automobile pentru front • bucureştenii încep să caute locuri ferite de primejdie • după atacurile zeppelinelor vine catastrofa din 25 septembrie când Bucureştii sunt atacaṭi de cinci aeroplane germane „Etrich Taube” care fac multe victime printre civili: 485 de morṭi şi peste 1000 de răniṭi • încep să părăsească oraşul cei care au posibilitatea de a locui în alte părṭi.
Alexandra Catrina Olmazu (1891-1975), născută într-o familie de mici boieri din zona Buzăului, a fost a doua soṭie a avocatului şi omului politic Take Ionescu. Atunci când s-a născut povestea de iubire dintre ei începuse războiul, iar Alexandra era căsătorită cu Dimitrie Cordescu de care se va despărṭi în 1918 pentru a deveni doamna Take Ionescu.
„A venit războiul, cel din 1916. La început soṭul meu Cordescu, care era mobilizat, mi-a spus: „Nu poṭi să stai aici…„- de altminteri nici eu nu aṣ fi stat în Bucureṣti care nu era sigur ṣi unde opiniile erau niṭel amestecate, nu toṭi aveau încrederea în Aliaṭi şi a necesităṭii să fim alături de ei. I-am zis: „Mă duc la moṣie la noi, la Ştefăneṣti…„
Însă m-am oprit ṣi la Iaṣi unde Lucy Greceanu, nevasta lui Demetru Greceanu – care era aṣa de devotat lui Take ṣi care era unul din partizanii importanṭi ai Moldovei – m-a rugat să stau la ea. Mi-a dat o cameră foarte mare care pe urmă era împărṭită cu patru-cinci ai mei, din familie. Dormeam toṭi claie peste grămadă în acelaṣi pat, cu cartofi sub pat, cu tot felul de lucruri de mâncare, căci mâncare nu se găsea. Adaug acest lucru ca să arăt aspectul Iaṣului în timpul războiului.
Take venea câteodată să mă vază, eu mă instalasem la mine, la Ştefăneṣti. Începuse tifosul exantematic, aveam o casă mai departe de conac, care fusese ṣcoală pe timpuri ṣi pe care o transformasem în spital. Regina Maria a venit ṣi s-a scututrat de insecte când a ieṣit de-acolo, căci miṣunau. Cum se făceau insectele astea unde era tifosul exantematic, nu ṣtiu, cu toate posibilităṭile pe care le aveam cu toṭii ca să împiedicăm ouarea asta. Nu se putea… unii s-au vindecat, mulṭi au murit.”
[Interviu de Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul de Istorie a Bucureştiului, 1974?]
