Site-ul de turism TripAdvisor a realizat un top al celor mai neobişnuite restaurante din lume. Unul dintre restaurantele care a reuşit să impresioneze fiecare client care i-a păşit pragul este „The Rock” din Tanzania. Localul a fost construit pe o stâncă din Oceanul Indian. Cei care i-au păşit pragul spun că acolo este servită mâncare gustoasă la un preţ rezonabil.
Un alt local care îţi taie respiraţia este şi renumitul restaurant subacvatic „Ithaa”. Acesta este situat sub mare în Maldive la o adâncime de aproximativ cinci metri şi oferă o privelişte de 180 de grade spre reciful de corali din jur. O experienţă inedită, mai ales pentru cuplurile de îndrăgostiţi, sunt cinele pe întuneric.
Un restaurant care oferă astfel de servicii este „Dans le noir” situat în inima Parisului, Franţa. Acolo sunt servite bucate preparate din ingrediente de sezon, însă clienţii află ce anume au mâncat doar atunci când părăsesc localul.
„Ninja” din New York este un alt restaurant care merită vizitat. Clienţii trebuie să fie atenţi tot timpul, deoarece chelnerii sunt „ninja”. Treaba lor este să sperie oaspeţii cu trucuri atunci când se aşteaptă mai puţin. În clasament au mai fost incluse restaurante din Florida, Marea Britanie şi Italia.