EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Kiel, Germania: Vizita preşedintelui Klaus Iohannis, cu prilejul decernării premiului „Hermann Ehlers 2016”, pentru merite deosebite în sprijinirea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei – ora 20:30 (ora României), la sediul Parlamentului Schleswig-Holstein
– Senat
* ora 10:00 – lucrări în Comisiile permanente
– Ministere
* Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) marchează „Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti” (28 sep.) printr-o serie de acţiuni menite să crească gradul de informare al cetăţenilor cu privire la legea liberului acces la informaţii de interes public. Din program:
• ora 18:30 – are loc evenimentul „Dreptul tău de a şti” – la staţia de metrou Piaţa Unirii 1
* Portugalia: Ceremonia de predare-primire a primului lot de avioane F-16 Fighting Falcon de către Forțele Aeriene Române de la Forțele Aeriene Portugheze, la Baza Aeriană din Monte Real, în prezența primului ministru, António Costa, şi a ministrului apărării, José Alberto de Azeredo Lopes, din partea Portugaliei, şi a ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc, din partea României. Cele șase aeronave, modernizate în varianta MLU M5.2, vor fi operate de la Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, de la Fetești. Ceremonia de la Monte Real va fi transmisă în direct, de la ora 18:00 (ora României), pe pagina oficială de Facebook a M.Ap.N.
– Apărare, Interne
* „Ziua prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului”, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” (26-30 sep.), organizate de Poliţia Capitalei. Din program:
• toți poliţiştii de proximitate, ofițeri și agenți, din cadrul Sectorului 1 Poliţie, vor desfășura activități de consiliere, informare şi prevenirea victimizării a două categorii de persoane: copii şi vârstnici, pe raza fiecăreia din cele 5 secţii de poliţie din sector. Astfel, între orele 9:00-12:00, poliţiştii vor desfășura activități de consiliere a persoanelor vârstnice, iar, ulterior, până la orele 15:00, activități preventiv-educative în unitățile de învățământ, precum și în zona adiacentă acestora
• în cluburile seniorilor sectoarele 4 şi 6, vor avea loc întâlniri cu persoanele vârstnice pentru a evalua cunoştinţele legate de autoprotecţia împotriva infracţiunilor, cunoştinţe dobândite în cadrul proiectului Serviciului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii „Seniori vigilenţi”
• ora 17:00 – se va desfăşura „Balul siguranţei seniorilor” (aflat la cea de-a II-a ediţie), în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 şi cu DGASPC Sector 2, un mijloc de a disemina rezultatele proiectului şi de a transmite sfaturile preventive şi altor 100 de persoane vârstnice. Programul artistic va fi asigurat de Casa de Cultură a M.A.I., Casa Studenţilor, dar şi de soliştii Aurelian Temişan şi Cătălin Crişan – în Parcul Plumbuita. Acţiunea va fi deschisă de Fanfara Jandarmeriei Române
– Culte, Biserică
* Râmnicu-Vâlcea: De la ora 8:45, la Mănăstirea Antim din municipiu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu delegaţiile Patriarhiei Antiohiei şi Patriarhiei Georgiei, vor participa la slujba de târnosire a noii biserici, Sfânta Liturghie şi proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Stânişoara, precum şi a Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Turnu, canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 25 februarie
– Administraţie
* Institutul Cervantes din Bucureşti (Serviciul Cultural al Ambasadei Spaniei) și Primăria Sectorului 5 organizează evenimentul intitulat „Copiii din Sectorul 5 iubesc limba spaniolă” – ora 12:00, la sediul din Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Cu această ocazie, Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Spaniei la Bucuresti și Daniel Florea, primarul Sectorului 5, vor înmâna Diplomele oficiale de spaniolă ca limbă străină DELE (Diplomas de Español como Lengua Extranjera) tuturor elevilor din cadrul Proiectului „Copiii din Sectorul 5 învață limba spaniolă”, care au promovat acest examen în noiembrie 2015
* Giurgiu: Întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Reţeaua de biciclete electrice”, finanţat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria 2014-2020 – ora 11:00, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”
* Giurgiu: Conferinţă de presă a primarului municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu – ora 12:00
* Reşiţa: Conferinţă de presă la Prefectura Caraş-Severin – ora 10:00
– Organizaţii
* The Science for the Carpathians Initiative organizează ediția a IV-a a manifestării științifice internaționale „Forum Carpaticum: Future of the Carpathians: Smart, Sustainable, Inclusive”, care va avea loc în perioada 28 – 30 septembrie – ora 9:00 (ceremonia de deschidere), la Palatul Parlamentului, sala C.A. Rosetti. Conferința este organizată sub patronajul: Parlamentului României, al Universității din București – Facultatea de Geografie, al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Geografie și Istorie, al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Domeniul Silvic „Marin Drăcea”, al Organizației de Marketing în Turism din România și al Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România (APGR)
* Asociația Touched România, organizație care militează împotriva violenței domestice, lansează prima ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise” – ora 10:00, la Centrul Maternal Casa Agar, str. Badea Cârțan nr. 8, sector 2 (28 sep. – 2 oct.)
* Asociaţia „Mai Mult Verde” prezintă, în premieră pentru România, prima aplicaţie mobilă dedicată unui stil de viaţă responsabil – ora 20:30, la Cinema „Elvira Popescu”
– Social
* Buzău: Sesiune informativă pe tema riscurilor asociate navigării pe internet şi o dezbatere pe tema unui experiment social care vizează acceptarea unor întâlniri cu persoane cunoscute în mediul online pe diferite reţele de socializare – ora 12:00, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău
* Cluj-Napoca: Reîncepe campania „40 de zile pentru viaţă”, în cadrul căreia creştinii clujeni se vor uni din nou în post, rugăciune şi veghe paşnică pentru încetarea avorturilor în oraş. Campania se va desfăşura în faţa Clinicii de Ginecologie I, în perioada 28 septembrie – 6 noiembrie. Oraşul Cluj-Napoca, împreună cu alte trei oraşe din ţară – Bucureşti, Gherla şi Năsăud – se alătură şi în această toamnă celei mai mari mişcări pro-viaţă, care are loc în mod simultan în 636 de oraşe din lumea întreagă, în toate cele 50 de state americane, precum şi în alte 23 de ţări
* Craiova: „Talentul nu are dizabilităţi” – primul eveniment din localitate dedicat persoanelor speciale – ora 18:00, la ElectroPutere Parc
* Jud. Hunedoara: AJOFM Hunedoara organizează o Bursă a locurilor de muncă, la sediile agențiilor locale și punctelor de lucru din Deva, Simeria, Hunedoara, Orăștie, Călan, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Vulcan și Brad, începând cu ora 9:00
– Economic
* Seminar privind implementarea brevetului european cu efect unitar în România, organizat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – ora 9:00, la Hotel Novotel
* Bursa de Valori Bucureşti organizează evenimentul de listare a obligaţiunilor corporative emise de Bittnet Systems – ora 9:30, la sediul BVB, etaj 14
* EOS KSI România organizează conferinţa de presă cu titlul „Studiul EOS 2016 – Comportamente de plată în România” – ora 10:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei nr. 1-3, sala Vivaldi II, etajul 1
– Mediu
* Prezentarea studiului „Percepţia populaţiei şi a producătorilor despre colectarea DEEE în România şi responsabilităţile ce le revin”, realizat de Institutul de Politici Publice şi ECOTIC – ora 10:00, la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
– Medicină, Sănătate
* Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente prezintă rezultatele unui studiu referitor la impactul alinierii preţurilor medicamentelor inovatoare la preţul medicamentelor generice – ora 9:30, la sediul ARPIM, Str. Cluceru Udricani nr. 18, etaj 2
* Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” – ediţia a VI-a – ora 9:30, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură
* Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România şi Societatea Naţională de Medicina Familiei lansează un plan naţional de diagnosticare precoce, tratament şi monitorizare a melanomului – ora 11:00, la sediul SNMF, Str. Ionel Perlea nr. 10
* Băile Felix: Are loc deschiderea Conferinţei Naţionale de Ortopedie şi Traumatologie, organizată de Societatea Română de Ortopedie și Traumatologie şi Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea – ora 8:00, la Hotel Internațional (28 – 30 sep.)
– Învăţământ
* Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu organizaţiile studenţesti EMSA (English Medical Student) şi CMC (Corporation Médecine de Cluj), cu Ambasada Franţei în România şi cu Institutul Francez din Cluj-Napoca, organizează un seminar de integrare a studenţilor din secţiile cu predare în limba engleză şi în limba franceză. Ceremonia de deschidere dedicată studenţilor de la secţia engleză va avea loc începând cu ora 9:00, în Aula „Iuliu Haţieganu”, Str. Marinescu nr. 23. Activităţile se vor desfăşura în paralel, sub denumirea „Séminaire de Pre-rentrée”, respectiv „Welcoming days” (28 – 30 sep.)
* Conferinţe de presă organizate de:
• Galaţi: Universitatea Dunărea de Jos – ora 11:00
• Iaşi: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” – ora 11:00
– Cercetare
* Pentru această nouă ediție a Festivalului Științelor, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, organizează o serie de evenimente cu tematica „Orașelor verzi” (28 sep. – 2 oct.). Din program:
• ora 9:30 – ceremonie de înmânare a premiilor pentru concursul de desen pentru copii între 4 și 7 ani, pe tema „Care este viziunea ta despre un oraș verde?” – la sala „Elvire Popesco”
• ora 18:30 – conferința despre dezvoltarea unor comunități și clădiri cu efect regenerator, prezentată de Monica Ardeleanu (URBAN-INCERC) – la Academia de Studii Economice
* Constanţa: Agenţia Spaţială Română (ROSA), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) organizează workshop-ul cu tema „Marea Neagră din Spaţiu” – ora 9:00, la Hotel Flora (28 – 30 sep.)
– Istorie
* Muzeul Naţional Cotroceni marchează împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la Palatul Cotroceni, prin următorul program:
► ora 14:30 – vizitarea gratuită a etajului I al MNC şi a expoziţiilor:
• „Marele Război” organizată de Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhive Diplomatice, Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional Peleş, Arhivele Naţionale ale României şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi
* Buzău: Vernisajul expoziţiei temporare „Eroul necunoscut-simbol al eroismului naţional” – ora 11:00, la Muzeul Judeţean Buzău (28 sep. – 16 oct.)
– Mass-media, Publicitate
* În perioada 28 – 30 septembrie, urmează să aibă loc reuniunea Grupului de Muzică EBU (Uniunea Europeană de Radio și Televiziune) – la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
– Cultură
* Are loc lansarea cărţii – album „Poţi să fugi în papuci de turte dulci?”, de Carmen Firan (versuri) şi Oana Maria Cajal (Artwork) – ora 12:00, la SENSO Cine Cafe, Bd. Unirii nr. 15
* Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează lansarea volumului „Puncte cardinale îndepărtate. Bucureşti, Helsinki, Tokyo, Canberra” de Constantin Vlad, ambasador – ora 16:30, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Alături de autor vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Ioan Scurtu şi Nicolae Ecobescu, ambasador. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele FET
* Muzeul Naţional de Artă al României, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi Centrul Gravurii şi al Imaginii imprimate din La Louviére organizează vernisajul expoziţiei „Pierre Alechinsky şi scriitorii” – ora 18:00, în Sălile Kretzulescu ale MNAR (28 sep. 2016 – 31 ian. 2017). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Are loc vernisajul expoziţiei „Our Way to Cuba II”, în cadrul Photo Romania Festival – ora 19:00, la Clubul Țăranului (28 sep. – 2 oct.)
* Asociația și Editura Istoria Artei organizează lansarea celui de-al doilea volum al monografiei „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”, colecția „Familii istorice”, autor dr. istoric de artă Oana Marinache – ora 18:30, la Casa Mincu, Str. Arthur Verona nr. 19. Evenimentul face parte din proiectul „Anul cultural Martha Bibescu 130”
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Liga Scriitorilor Maghiari din Transilvania (E-MIL), organizează „Serile E-MIL la Bucureşti” – ora 19:00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Str. Gina Patrichi nr. 8. Evenimentul prezintă literaţi conectaţi într-un fel la Transilvania, care vorbesc în operele lor despre transilvanism, invitatul serii fiind autorul, Vincze Ferenc
* Premiera oficială a spectacolului „Idolul și Ion Anapoda”, după G.M. Zamfirescu, o comedie în regia Marianei Cămărășan și a lui Toma Dănilă, prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti – ora 19:00, în Sala Mare de la ARCUB, din Str. Lipscani nr. 84-90. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio România Internaţional
* Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, organizează concertul „Uverturi – Valsuri – Polci”, prezentat de Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu – ora 19:00, în Sala Cherchez a muzeului. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio România Internaţional
* Cea de-a IV-a ediție a Innersound New Arts Festival, organizată de Asociația Art&Co și Asociația OPUS aduce în București concerte camerale, instalații, film mut și fotografie, precum și workshop-uri creative, punând muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia. Institutul Cultural Român se numără printre partenerii evenimentului care va avea loc în mai multe spații culturale bucureștene: The Ark, Cinema „Elvira Popesco”, Muzeul Național „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București (28 sep. – 1 oct.)
* Cu prilejul comemorării a 300 de ani de la martiriul sfântului Antim Ivireanul, între 28 septembrie – 30 octombrie, în Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României, va fi expus pentru în premieră absolută epitaful realizat de acesta, conform tradiţiei, în anul 1714. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
– Sport
* Activităţi de presă înaintea partidei Steaua Bucureşti – Villarreal CF, din cadrul grupei L a Europa League la fotbal:
• antrenament oficial FC Steaua Bucureşti, deschis presei în primele 15 minute – ora 11:00, la Domneşti
• conferinţă de presă FC Steaua Bucureşti – ora 13:30, Arena Naţională
• conferinţă de presă Villarreal CF – ora 18:30, pe Arena Naţională, urmată de antrenamentul oficial al spaniolilor – ora 19:00
* CS Dinamo Bucureşti organizează o conferinţă de presă înaintea meciului cu formaţia ucraineană Motor Zaporoje, din cadrul Grupei D a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 16:00, la sediul CS Dinamo
– S-a întâmplat într-o zi de 28 septembrie
* Acum 496 de ani (1520), începea domnia sultanului Soliman (Suleiman) I Magnificul (1494-1566), moment de apogeu al puterii otomane. A efectuat reforme menite să consolideze autoritatea centrală. În timpul său, Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare. A purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia Imperiului asupra Ţărilor Române
* Acum 168 de ani (1848), generalul Gheorghe Magheru hotăra dizolvarea taberei de voluntari de pe „Câmpul lui Traian” de la Râureni (Vâlcea), fapt ce a dus la sfârşitul Revoluţiei în Ţara Românească. Astfel, autocraţiile rusă şi otomană pun capăt, prin forţă, experimentului muntean de emancipare naţională şi socială, care era prea aproape de graniţele lor ca să fie tolerat (28.IX/10.X)
* În urmă cu 152 de ani (1864) s-a înfiinţat, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, cunoscută sub numele de Internaţionala I, prima organizaţie internaţională a proletariatului, creată şi condusă de Karl Marx şi Friedrich Engels. A activat până în 1876, când s-a autodizolvat
* Cu 102 ani în urmă, la 28.IX/11.X 1914, urca pe tron regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), nepotul de frate şi succesorul regelui Carol I. În timpul domniei sale s-a desăvârşit unitatea statului român. La data de 27.IX/10.X.1914 a murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866. După cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României. Şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Hariton Mărturisitorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)
– “Ziua Limbii Cehe”, instituită prin Legea nr. 130/2014 (în vigoare de la 13.10.2014); anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Cehe, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii cehe se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători, iar în instituţiile de învăţământ în care se predă limba cehă ca limbă maternă, au loc manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Legea privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată
– 1847, 28.IX/10.X: S-a născut Gheorghe Dima, compozitor şi dirijor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1925)
– 1888: S-a născut compozitorul Emil Scarlat Skeletti (m. 1969)
– 1931: S-a născut Valeriu Râpeanu, eseist, critic şi istoric literar, editor şi profesor – 85 de ani
– 1932: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Leonida Teodorescu, dramaturg, critic literar, romancier, poet şi traducător (din literatura rusă) (m. 1994)
– 1987: A murit Aurel Gurghianu, poet, traducător şi publicist, asociat cu gruparea de la revista clujeană „Steaua” (n. 1924). NOTĂ. Unele surse (http://www.crispedia.ro/Aurel_Gurghianu_-_biografia__viata__activitatea_si_opera_literara) dau moartea la 21.IX.1987
– 1998: A murit Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar; rudă prin alianţă cu Mircea Eliade (n. 1920). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 24 septembrie 1998
– 2002: A murit pictorul Octavian Vişan (n. 1933)
– 2004: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Comes (n. 1918)
– 2004: A murit Geo Dumitrescu, poet şi traducător; iniţiatorul şi conducătorul revistei „Albatros” (1941) şi al grupului omonim (1941-1943); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1920)
– 2004: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul Ştefan Ruha (n. 1931). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 29 septembrie 2004
– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920) – 10 ani
– 2006: A murit Virgil Ierunca, eseist, critic literar şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti” (1990); soţul Monicăi Lovinescu (n. 1920) – 10 ani
– 2007: A murit Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (n. 1926)
– 2012: A murit Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, eseist, prozator şi traducător (n. 1930)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă o serie de concluzii pe tema aplicării acordului privind migraţia dintre UE şi Turcia, pe tema distribuirii solicitanților de azil în cadrul UE şi a eforturilor depuse de Grecia
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita preşedintelui francez, François Hollande, a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi a preşedintelui European Round Table of Industrialists, Benoît Potier, pentru discuţii pe tema inovării şi competitivităţii
– Washington: Preşedintele american, Barack Obama, participă la o emisiune televizată a canalului CNN, consacrată problemelor de politică externe şi apărării
– Bad Hofgastein, Salzburg, Austria: Comisia Europeană organizează Forumul European al Sănătăţii (European Health Forum) (28 – 30 sep.)
– Berlin: Conferinţă a preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi
– Nieuwegein, Olanda: Primele rezultate ale anchetei penale internaționale în cazul accidentului zborului MH17 Malaysia Airlines, în iulie 2014, în estul Ucrainei, care a făcut victime 298 morți
– Dinard, Franța: Ediția a 27-a a Festivalului de Film Britanic (28 sep. – 2 oct.)
– Paris: Deschiderea expoziției dedicate lui Hergé, creatorul lui Tintin – la Grand Palais (28 sep. 2016 – 15 ian. 2017)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti”; este marcată din anul 2002, la iniţiativa unei reţele de avocaţi specializaţi în libertatea de informare, membri ai asociaţiei internaţionale „Open Society Institute”; manifestările organizate în această zi urmăresc să atragă atenţia asupra importanţei pe care o are în orice sistem democratic dreptul la informare; în România ziua este marcată din 2003
– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei” (introdusă în calendarul OMS din 2007), marchează data la care a decedat (1895) savantul francez Louis Pasteur, pionier în domeniul microbiologiei. Rabia este o zoonoză determinată de transmiterea unui virus de la animal la om, în special prin muşcătură şi manifestată clinic ca encefalomielită acută, invariabil fatală la persoanele nevaccinate; aproximativ 55.000 de oameni decedează anual prin rabie (mai ales în Africa şi Asia); câinii reprezintă sursa de virus în 99% din decesele umane
– În fiecare an, în ultima zi de miercuri din luna septembrie, peste 40 de ţări din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Mondială a Laptelui în Şcoli”. Această zi a fost instituită pentru prima dată în anul 2000 de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, devenind de atunci, un eveniment anual pe care multe ţări l-au transformat în sărbătoare naţională
– 1841: S-a născut Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (m. 1929) – 175 de ani
– 1852: S-a născut chimistul francez Henri Moissan; a descoperit fluorul (în 1886); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906 (m. 1907)
– 1859: A murit geograful german Carl Ritter, unul dintre fondatorii geografiei moderne; a susţinut influenţa factorilor geografici în decursul istoriei, subliniind relaţiile acesteia cu factorul uman şi cu natura (n. 1779)
– 1895: A murit Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne; a elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imunologiei (n. 1822)
– 1899: A murit Giovanni Segantini, pictor simbolist italian (n. 1858)
– 1916: S-a născut actorul britanic de film Peter Finch (m. 1977) – 100 de ani
– 1934: S-a născut actriţa franceză de film Brigitte Bardot
– 1938: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Ben E. King (m. 2015)
– 1953: A murit astronomul american Edwin Powell Hubble; este considerat fondatorul astronomiei extragalactice; a dovedit, primul, că universul se extinde (n. 1889)
– 1960: S-a născut interpreta pop-rock americană Jennifer Rush (pe numele său adevărat Heidi Stern)
– 1964: A murit actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (n. 1888)
– 1966: A murit André Breton, poet, prozator, editor şi critic francez; teoretician şi principal animator al mişcării suprarealiste (Manifestul suprarealismului/1924) (n. 1896) – 50 de ani
– 1968: S-a născut actriţa britanico-australiană Naomi Watts
– 1970: A murit John Roderigo Dos Passos, dramaturg, poet, jurnalist și traducător american de origine portugheză; cunoscut mai ales ca autor al “Trilogiei S.U.A.” ce cuprinde volumele: “Paralela 42”, “1919” și “Marile afaceri” (n. 1896)
– 1970: A murit Gamal Abdel Nasser, ofiţer şi om politic egiptean; a condus lovitura de stat care l-a detronat pe regele Faruk I (1952); preşedinte al Egiptului între anii 1954 şi 1970 (n. 1918)
– 1978: A murit Papa Ioan Paul I (cardinalul italian Albino Luciani), care a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (26.VIII – 28.IX.1978) (n. 1912)
– 1987: S-a născut Hilary Duff, actriţă si cântăreaţă americană
– 1991: A murit compozitorul francez Eugène Bozza (n. 1905) – 25 de ani
– 1991: A murit Miles Davis, trompetist, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră american (n. 1926) – 25 de ani
* * * * *