Cea mai importantă sărbătoare consacrată strângerii recoltei este la germani „Erntedankfest” sau Ziua Recunoştinţei. Aceasta este marcată în Biserica Catolică din Germania în prima duminică a lunii octombrie, anul acesta – pe 2 octombrie.
În această zi, oamenii se bucură de roadele adunate şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darurile naturii (legume, fructe, cereale, fructe de pădure).
Sărbătoarea recoltei era marcată încă din era precreştină. În Biserica Catolică, ea a fost sărbătorită din secolul 3, iar în Prusia sărbătoarea recoltei a fost marcată pentru prima oară în anul 1773, în prima duminică de după ziua Sfântului Mihail (29 septembrie). În Germania, data marcării sărbătorii în prima duminică din luna octombrie a fost stabilită de Biserica Catolică în anul 1972.
În antichitate, creştinii credeau că recolta este apărată de un spirit. Dacă spiritul este mulţumit şi se bucură de faptele credincioşilor, atunci el le va da recoltă bogată, însă dacă credinciosul a greşit şi l-a ofensat, atunci spiritul va distruge roadele acestuia. În acest sens, sărbătoarea mai era marcată ca o victorie în faţa spiritelor.
În prezent, această sărbătoare marchează încheierea lucrărilor agricole şi mulţumirea în faţa lui Dumnezeu pentru darurile sale. În această zi, bisericile sunt ornate cu cele mai bune fructe din noua recoltă.
Svetlana Sîrbu, RADOR