În luna octombrie, pianistul de origine română Lucian Ban, alături de ceilalţi membri ai Quartetului Elevation, saxofonistul american Abraham Burton, contrabasistul John Hebert şi bateristul Eric McPherson, se va afla într-un turneu european, parte din acesta desfăşurându-se în Spania, cu ocazia lansării albumului „Songs from Afar”.
Institutul Cultural Român susţine prezenţa celor patru artişti veniţi din capitala mondială a jazzului, New York, pentru a concerta în datele de 1 şi 2 octombrie, în Sala Clamores din Madrid.
Publicul meloman spaniol va putea aprecia prezenţa Quartetului Elevation în cadrul altor două concerte desfăşurate în Clasijazz din Almería, în data de 4 octombrie, şi în celebrul Jimmy Glass Jazz Bar din Valencia, în data de 5 octombrie.
Încă de la lansarea sa în ianuarie 2016, albumul „Songs from Afar” cunoaşte succesul în întreaga lume câştigând, în acelaşi timp, elogiile presei. Revista americană DownBeat Magazine i-a oferit calificativul maxim de 5 stele, iar All About Jazz l-a numit „un triumf al comunicării emoţionale şi muzicale“ („a triumph of emotional and musical comunication“).
Apariţia discografică, editată de casa de discuri americană Sunnyside Records, prezintă într-un program muzical cu o identitate unică, ce traversează continente şi stiluri deopotrivă, extraordinara voce a cântăreţului transilvănean Gavril Tarmure într-o formulă a jazz-ului modern.
Prin re-orchestrarea în perspectiva jazz-ului contemporan a pieselor tradiţionale româneşti (doine, cântece de nuntă), artistul de origine română reuşeşte să promoveze şi, în acelaşi timp, să menţină vie dragostea pentru muzica tradiţională românească.
Lucian Ban este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz care și-a câștigat renumele grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horrowitz și McCoy Tyner, artistul român fiind considerat „unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă” (Bruce Lee Gallanter).