Comunicatul oficial român anunṭă la 2 octombrie ofensiva generalului Alexandru Averescu pe frontul sudic al ṭării • planul ofensivei: armata de Dobrogea să atace frontal aruncând inamicul spre sud, iar Armata a III-a să atace în flanc şi în spate, trecând peste Dunăre, pe la Flămând • 1 octombrie, orele 3 a.m. primele 200 de bărci cu infanterie română trec pe malul bulgăresc, în timp ce tunurile noastre bombardează Reahovo, Babovo, Breaslen • 2 octombrie: două divizii româneşti ocupă sate bulgăreşti • 2 octombrie, orele 9.30: profitând de umflarea apelor Dunării, câteva vase austriece au putut ieşi din canalul Persina şi atacă la Flămânda • românii nu pot folosi tunurile grele din cauza inundaṭiilor • orele 11 a.m.: generalul Averescu comandă suspendarea acṭiunilor • 4 şi 5 octombrie: românii părăsesc teritoriul bulgăresc, cu răniṭi şi materiale.
Un ofiṭer, probabil cu numele Pascali, despre care nu ştim în ce unitate lupta, a scris familiei o scrisoare chiar în zilele luptelor de la Dunăre, de la începutul lunii octombrie. Scrisoarea s-a păstrat la Muzeul Militar Naṭional, Colecṭia Manuscrise.
„22/9/’916 [5 octombrie, calendar nou]
Porneşte la 28/9/’916
Dragii mei,
Vă scriu cea mai frumoasă scrisoare de pân’ acum.
Sensaṭiile răsboiului nu poṭi să le descrii decât atunci când le-ai gustat la faṭa locului, când le-ai pipăit plin de sânge, în muzica aceea funebră, îngrozitoare, macabră. Am gustat răsboiul cu toată pofta, am înfruntat şi toate mizeriile lui şi m-am bucurat îndeajuns de soarta mea. Sunt tablouri cari nu se vor mai şterge din mintea mea, cât timp voi trăi.
Probabil că Mircea Christian, care este rănit, v-a visiat şi v-a descris câte ceva mai important. Dar fiecare cu poezia lui. „De când este lumea – şi istoria„ – spunea generalul Văitoianu, „nu s-a încercat trecerea vreunui râu (ca Dunărea) – cu forṭa„. Şi la încercarea asta nemaipomenită a trebuit ca tocmai eu să cad pe bec. [subl. sa] Am trecut cu o mitralieră în primele bărci şi d-abia porniṭi de la malul românesc s-a năpustit asupra noastră o ploae de şrapnele şi de gloanṭe. Când am auzit pârâind de gloanṭe barca, când am fost stropit de apa plesnită de şrapnel, când a început să-mi ṭiuie urechea de mângâerea rece a glonṭului, atâta doar am exclamat: „Atât mi-a fost dat să trăesc!„
N-am să mai uit niciodată acel tablou – un cap de operă – când jumătate în apă, la mal, cu mitraliera spartă de un glonṭ, în braṭe cu un sergent iubit şi devotat şi care era găurit de un glonṭ în creier, comandam gornistului să sune atacul, ca apoi, „zăpăcit„, să plec la atac cu mâinile goale.
Şi m-am dus la atac parcă din curiozitate, să aflu ce se întâmplă. Într-un labirint de tranşee nemṭii şi bulgarii, morṭi de frică de baionetă, se căzneau să fugă, dar vai de acel ce-l ajungea patul de puşcă al românului! Şi aşa, vreo 40 de soldaṭi şi o piesă de mitralieră au cucerit primul sat bulgar – Ryahovo. Şi după noi au sosit toṭi, tot regimentul, toată Divizia, apoi tot corpul 5 de Armată şi noi toṭi în cap, din atac în atac, focuri de slavă, salturi, înaintări vertiginoase, toate pân’ la baionetă. Căci inamicul rezista pân’ la baionetă. Fuge de baionetă, vorba aceea: „de mănâncă pământul„!
Şi-am cucerit pe Ryahovo, pe Babavo, pe Borisovo, pe Kara Mah, pe… şi alte nume cu ovo [sublinierea sa], într-o singură zi. Apoi ne-am retras, căci nu aveam artilerie – podul neisprăvit din cauza aeroplanelor.
A doua zi le-am trecut iar prin foc şi sabie, tot satele acelea, dar cu artilerie. Şi iar ne-am retras. Ne-am retras la noi în ṭară, căci misiunea noastră era isprăvită. Dacă în răsboiul acesta nemṭii umblă cu meşteşuguri tehnice, gaze asfixiante, cu aeroplane, cu 42°, noi am umblat cu meşteşuguri româneşti pure şi am reuşit. Le-am jucat o festă cum nu s-a mai văzut pân’ acum. Când au auzit nemṭii că două corpuri de armată au trecut Dunărea şi că îi iau pe la spate, au fugit din faṭa lui Averescu într-o debandadă ridiculă şi când se repezeau cu tot ce mai rămăsese în ei să ne lovească pe noi ce treceam Dunărea, au găsit doar câteva sate distruse de noi şi câteva morminte şi încolo pustiu. Şi iacă pe Averescu în posesia Cadrilaterului, a Silistrei, a Turtucăii, fără nicio sforṭare.
Retragerea din Dobrogea s-a făcut sub auspiciile lui D-zeu care ne-a dat o vreme ticăloasă şi mizerabilă şi astfel aeroplanele inamice n-au ştiut de plecarea noastră. Când au simṭit, s-au năpustit asupra podului şi l-au sfărâmat, cu singurul regret al nostru că mai rămăseseră de trecut 2 ambulanṭe şi trei chesoane. Ca să nu ne facem de râs şi mai mult ca sfidare, Corpul 5 Armată ordonă formarea unui pluton de 60 de oameni şi o secṭie de mitralieră, ca în noaptea se 21/22 [4/5 octombrie] să le aducă pe malul românesc. Încercarea însă n-a răuşit. Mackensen sosise pe malul bulgăresc cu 150.000 de oameni. 3 ore n-am putut să ies dintr-o gaură de pâmânt, căci la fiecare minut se spărgeau câte 2-3 şrapnele deasupra spinării mele acoperindu-mă cu pământ şi mitraliera lor mă ochise bine. Bărcile noastre care ajunseseră la mal au scăpat ca prin minune, graṭie mitralierelor mele care le-au susṭinut retragerea într-un mod fericit, căci eu personal am tras cu o piesă şi cum ştiam poziṭia bine, de acum trei zile, cu tot întunerecul, i-am făcut pe bochii să se adăpostească în tranşee şi să nu mai tragă foc. De unde credeam că nu mai scapă nimeni, am ajuns la mal cu 3 morṭi şi 8 răniṭi. mitraliera lor trage foarte rar, de-abia se distinge că-i mitralieră şi când mitraliera noastră îi îngrozeşte, îi pune pe goană.
Acum este vorba ca pentru curajul ce l-am avut de a trece în Bulgaria să luăm chesoanele, pe mine şi lt. Vasiliu, să ne decoreze. Să o vedem şi pe asta! Hai noroc! M-am obişnuit cu sportul ăsta aşa de iute, că nu mai mă înṭeleg pe mine deloc. Omor la inamici cu o uşurinṭă şi un sânge rece, cum îşi rupe copilul păpuşa.
În compania de mitralieră am pân’ acum 1 ofiṭer rănit, 1 sergent mort, 2 caporali răniṭi, 1 sergent rănit şi 2 soldaṭi răniṭi, precum şi 9 cai ucişi. Eu am o mângâiere pe obraz de glonṭ, tras de la 3-4 paşi – căci era roşu. Mi-a fript obrazul. Pentru că bravul meu Dincof Ivan nu m-a părăsit deloc în luptă, vă va explica multe amănunte şi peripeṭii ce nu am putut să le scriu aici. Întrebaṭi-l!
Acum de voi.
Ce mai faceṭi? cu sănătarea, cu grija, cu munca? Vedeṭi, obişnuindu-mă din zi în zi cu linia I de luptă, nu mai am grija mea, cât a voastră. Ce faceṭi cu aeroplanele şi ṭipirigurile? [zeppelinele] V-au mai făcut vreun scandal? Aştept de la voi multe rânduri cu poveşti noi şi pentru care vă trimit sărutările mele.
Sper ca, trecând Carpaṭii, să mai dau o raită pe la voi.
Cu drag şi la revedere.
Complimente la toṭi,
- Pascali [?]”
[Scrisoare de la Muzeul Militar Național, Secția Documentare, Colecṭia Manuscrise şi Fototecă; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Național]
