Meteorologii au emis două avertizări de ploi abundente, ninsori la munte şi vânt puternic. Din acestă după-amiază de la ora 15:00, şi până joi la ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben pentru sudul şi centrul ţării, precum şi pentru zonele montane şi submontane. Aici cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse chiar 50 de litri pe metru pătrat. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Tot de astăzi, dar de la ora 18:00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente în estul şi sud-estul ţării. Specialiştii spun că în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, dar şi în Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa şi Tulcea şi în zona de munte a judeţului Dâmboviţa se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 50-60 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse chiar 90 de litri pe metru pătrat. Codul portocaliu expiră mâine la ora 20:00.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie