Proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural a fost amânat până la viitoarea sesiune legislativă. Decizia a fost luată de către deputaţii din comisia de cultură. Prezent la dezbateri, Gabriel Liiceanu, preşedinte al Asociaţiei Editurilor din România, a criticat acest proiect de lege, apreciind că nu ajută cartea românească, ci doar Uniunea Scriitorilor. Deputatul PNL Traian Dobrinescu a spus că această lege a fost gândită pentru a veni în sprijinul tuturor uniunilor de creatori care se confruntă cu probleme financiare. Proiectul de lege prevede aplicarea unui timbru pe toate „produsele” culturale, valoarea acestuia fiind de de 1 leu. Legea a fost adoptată de Senat, însă Camera Deputaţilor este for decizional, transmite redactorul nostru Alina Bordeiaşu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie)