Ministerul de Externe confirmă: într-adevăr, un român a fost răpit în Nigeria într-un incident care a avut loc ieri. Familia românului a fost informată în legătură cu această situaţie. Ministerul de Externe ne spune că este, evident, în contact permanent atât cu autorităţile competente din Nigeria, cât şi cu firma la care lucra românul, de asemenea cu familia cetăţeanului român şi s-a activat o celulă de criză, fiind declanşate procedurile specifice în astfel de cazuri. Ne mai îndeamnă Ministerul de Externe să tratăm subiectul cu precauţie şi responsabilitate. De ce? Ne explică purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Ionuţ Vâlcu, în direct prin telefon acum. Bună ziua. Mai întâi însă, spuneţi-ne ce ştiţi şi ce puteţi să ne spuneţi cu privire la răpirea acestui cetăţean român?
Ionuţ Vâlcu: Bună ziua. Ce vă pot spune este faptul că ambasada României din Nigeria, de la Abuja, are în atenţie cazul cetăţeanului român care a fost răpit ieri, 10 octombrie 2016. Până acum autorităţile române au informat, au notificat familia cetăţeanului respectiv cu privire la producerea incidentului şi reprezentanţii misiunii noastre diplomatice sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum şi cu familia cetăţeanului român. De asemenea, precizăm faptul că a fost activată, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, celula de criză, fiind iniţiate toate procedurile specifice în astfel de cazuri.
Realizator: Bun. Deci e clar, ne spuneţi ceea ce aţi transmis şi printr-un comunicat. Sunteţi rezervat în a ne da mai multe detalii. Explicaţi-ne de ce şi de ce în ultima frază a acestui comunicat ne îndemnaţi să tratăm cu precauţie şi responsabilitate acest subiect. Nu este uşor când eşti jurnalist să nu încerci să cauţi cât mai multe informaţii şi, evident, să nu le transmiţi mai departe.
Ionuţ Vâlcu: Sigur. Înţeleg preocuparea dvs., însă, cum vă spuneam, celula de criză a fost deja activată şi aceasta este deja, lucrează pentru a găsi o soluţie la rezolvarea situaţiei şi tocmai pentru a nu periclita acţiunile pe care acesta le desfăşoară pe teren. Îndemnăm la prudenţă în tratarea acestui subiectv.
Realizator: Bun. Dar, spuneţi-ne, este Nigeria într-o situaţie particulară, care ar putea să explice un incident în care un român să fie răpit? Ce se întâmplă în Nigeria de fapt? Mă uitam, există nişte avertismente de călătorie pe care Ministerul de Externe le emite periodic pentru Libia, pentru Siria bineînţeles. Vă rog, o clipă, înţeleg că Liviu Dragnea, preşedintele PSD, face declaraţii în parlament, în direct acum. Să vedem care sunt temele de actualitate pe care le alege din proprie iniţiativă liderul PSD, poate fi vorba de moţiunea simplă iniţiativă împotriva ministrului justiţiei de PSD sau despre demisia de la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare.(…)
DIGI 24 (11 octombrie)