DNA a cerut aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru de interne Gabriel Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină. DNA îşi motivează cererea prin faptul că din anchetă au reieşit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârşirea acestei infracţiuni, în perioada în care deţinea funcţia ministerială, precizează redactorul RRA Mădălina Verman. Solicitarea a fost transmisă după încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu 1 octombrie. Potrivit legii, urmărirea penală faţă de persoane care deţin sau au deţinut calitatea de ministru, pentru fapte săvârşite în exercitarea mandatului şi care, la data sesizării, nu au şi calitatea de parlamentar, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea preşedintelui ţării. DNA a cerut Senatului aviz pentru urmarirea penală a lui Gabriel Oprea, însă solicitarea a fost respinsă de senatori. Ulterior, Oprea a demisionat din Senat, după proteste în stradă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie