Administraţia Parcului Naţional Camargue din Franţa şi cea a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au semnat un protocol de colaborare cu privire la managementul celor două arii protejate din Europa, care să implice şi autorităţile publice locale. În modelul francez de management, rolul comunităţilor locale este foarte important, iar acest lucru se vrea a fi implementat şi în ţara noastră.
Reporter: Irinel Călin – Protocolul de colaborare cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost semnat astăzi la Tulcea de către Laure Bou, director adjunct al Parcului Naţional Camargue din Franţa, care a declarat:
Laure Bou: Este una dintre preocupările noastre majore de a lucra în ceea ce priveşte prezenţa omului în interiorul rezervaţiilor Delta Dunării şi Delta Camargue-lui, să studiem cum a evoluat omul în aceste zone şi ştim că putem conta pe cunoştinţele colegilor români, în special pentru sensibilizarea locuitorilor, să înţeleagă mai bine teritoriul în care trăiesc.
Grigore Baboianu, guvernatorul Deltei Dunării: În zona Rezervaţiei Regionale Naturale Camargue comunităţile locale sunt parte a managamentului rezervaţiei, şi ne duce cu gândul să preluăm din această experienţă şi să implicăm comunităţile locale din teritoriul rezervaţiei în acest proces de gestionare. Este un comanagement, ca fiecare parte să simtă că participă, şi avem dorinţa de a conştientiza importanţa participării comunităţilor locale.
Reporter: Între cele două instituţii au mai fost semnat un protocol de colaborare şi în anul 1991, însă timp de 25 de ani, din păcate, cele două instituţii nu au avut niciun schimb de experienţă.