Trei români au fost arestaţi la Bruxelles sub suspiciunea de crimă

Trei români au fost arestaţi la Bruxelles sub suspiciunea de crimă, informează presa olandeză. Cei trei ar fi agresat un cetăţean olandez, la începutul lunii trecute, în Cartierul Felinarelor Roşii din Amsterdam. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a intrat în comă şi a murit, două zile mai târziu, la spital. Semnalmentele agresorilor au fost făcute publice atât în Olanda, cât şi în Belgia, ne-a informat corespondentul RRA Claudia Marcu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie)