Premierul ungar Viktor Orban consideră că organizarea referendumului de la începutul lunii, pe tema cotelor de redistribuire a refugiaţilor dovedeşte că nivelul democraţiei în Ungaria este unul ridicat.
Reporter: Emil Groza relatează – Premierul Viktor Orban a declarat, astăzi, într-o emisiune a postului public Radio Kossuth că cea mai importantă temă de pe agenda Ungariei este în prezent împiedicarea aplicării unui sistem de cote obligatorii de relocare a refugiaţilor, iar pentru aceasta este nevoie şi de amedamentele constituţionale care au fost înaintate recent parlamentului. Premierul ungar a mai spus că a sperat că la reuniunea de ieri a miniştrilor europeni de interne se va ajunge la o situaţie mai clară în chestiunea migraţiei, dar tema cotelor de relocare nu a fost scoasă de pe ordinea de zi. Conform afirmaţiilor sale, Comisia Europeană ar trebui să înţeleagă, încă înainte de pronunţarea unei sentinţe de către Curtea Europeană de Justiţie în procesul iniţiat, anul trecut de Ungaria împotriva mecanismului cotelor obligatorii, că a înaintat o propunere aflată în contradicţie cu decizia premierilor statelor membre şi că aceasta trebuie eliminată de pe agenda europeană.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie