Un chinez care deţine o companie producătoare de tehnică pentru fabricarea berii îşi obligă în fiecare dimineață angajatele să se alinieze şi să îl sărute pe buze. Potrivit angajatorului, acest ritual consolidează disciplina corporativă şi uneşte colectivul. În fiecare dimineaţă, între orele 9:00-9:30, toate femeile din firma pe care o conduce bărbatul îşi demonstrează devotamentul printr-un sărut. La început, angajatele au îndeplinit cu dezgust ritualul matinal obligatoriu, însă cu timpul au înţeles că dacă nu se supun acestei sarcini, îşi pot pierde locul de muncă. Două dintre femei au refuzat şi au fost nevoite să renunţe la locul de muncă. Potrivit publicaţiei „China Press”, jumătate din angajaţii companiei sunt de sex feminin. Şeful amator de sărutări le-a explicat jurnaliştilor că ideea inedită i-a venit după ce a vizitat o companie similară din SUA, unde sărutul de acest gen era ceva obişnuit. Potrivit chinezului, ritualul ciudat are rolul de a construi relaţii mai bune în cadrul colectivului, iar unele dintre angajate chiar i-au trimis mesaje, susţinând că le lipseşte acest obicei, atunci când sunt în concediu.
(www.dariknews.bg – 14 octombrie)