Calendarul evenimentelor, 18 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Cernavodă, jud. Constanţa: Vizita președintelui României, Klaus Iohannis, la Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, în contextul în care, acum 20 de ani, a fost deschis primul reactor la Centrala Nucleară, iar la finalul lui 2015 centrala a primit un certificat care subliniază excelenţa în securitate nucleară, operaţiuni şi producţie. Din program:
• ora 11:35 – întâlnire cu conducerea Nuclearelectrica şi CNE Cernavodă
• ora 12:15 – tur tehnic al Centralei
• ora 13:20 – întâlnire şi discuţii cu angajaţi ai Centralei – în Str. Energiei nr. 15, Campus

– Guvern
* Programul premierului Dacian Cioloş:
• ora 9:30 – participare la conferința „Incluziune socială și Pachetul Anti-sărăcie” – la Palatul Victoria, sala Transilvania. La eveniment sunt prezenţi şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale
• ora 11:30 – întâlnire de lucru cu vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc

– Uniunea Euorpeană
* Piteşti: Simpozionul cu tema „Brexit și Uniunea Europeană”, din seria dezbaterilor publice lunare sub genericul „Lumea Azi”, organizate de Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie Armand Călinescu, redacția revistei-document Restituiri Pitești și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I – ora 16:00, la Sala Ars Nova, Centrul Cultural Pitești. Coordonator: referent Marius Chiva, redactor-şef revista-document Restituiri
* Quito, Ecuador: Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, participă la conferința Națiunilor Unite Habitat III, unde va fi adoptată noua Agendă urbană globală (16 – 20 oct.). Astăzi, oficialul european se va întâlni cu Juan Clos, directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (UN Habitat)

– Ministere
* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a ambasadorului Cord Meier-Klodt, Reprezentantul Special pentru Reglementarea Transnistreană al președinției-în-exercițiu a OSCE – ora 15:00, la sediul MAE
* Ministrul transporturilor, Sorin Buşe, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, CFR Infrastructură şi CFR Călători, vor efectua o vizită de lucru pentru prezentarea viitoarei legături feroviare Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – plecare ora 10:40, din Gara de Nord, linia 14
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri globale în MAE, Daniela Gîtman, a directorului Serviciului de informare al ONU (UNIS) de la Viena, Martin Nesirki – ora 10:00, la sediul MAE
* Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri globale în MAE, Daniela Gîtman, cu o delegație din Republica Sudan, condusă de subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe sudanez, ambasador Abdul Elghani Elnaim Awad Elkarim – ora 11:00, la sediul MAE
* Agenţia de presă News.ro organizează conferinţa „Pensiile. Știu românii cum să-şi asigure o bătrâneţe liniştită?” – ora 9:00, la Hotel Intercontinental, sala Rondă. Participă Valentin Marian Ionescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

– Apărare, Interne, Servicii speciale
* Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning și Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române organizează lansarea cărţii „Războiul informațional: tipizarea agresiunii informaționale a Federației Ruse”, coordonatori Iulian Chifu și Oazu Nantoi – ora 16:30, la Palatul Parlamentului, sala I. G. Duca. Printre participanți se numără: Ana Birchall, președinte Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților; prof. univ. dr. Teodor Meleşcanu; prof. univ. Cristian Diaconescu; prof. univ. dr. Cornel Codiță; prof. univ. Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române; Rareș Bogdan, jurnalist; Alina Inayeh, German Marshall Fund; conf. univ. dr. Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor & Early Warning; dr. Narciz Bălășoiu, directorul Centrului de Prevenire a Conflictelor & Early Warning
* Ministerul Apărării Naţionale organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Ziua Armatei României în şcoli” (17 – 24 oct.). Echipe formate din militari de la toate categoriile de forţe, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ militar şi reprezentanţi ai birourilor informare – recrutare vor prezenta importanţa Zilei Armatei României (25 oct.), misiunile militarilor şi modalitatea de accedere la cariera militară elevilor din şase colegii naţionale şi licee din Bucureşti şi aproximativ 80 de instituţii civile de învăţământ din ţară. Din programul zilei:
• ora 9:00 – „Ziua Armatei României în şcoli” se va desfăşura la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, cu participarea militarilor din Centrul 13 Comunicaţii şi Informatică – Str. Calea Rahovei nr. 311

– Administraţie
* Buzău: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal Buzău – se votează noua organigramă a Primăriei Buzău pe baza căreia 300 de poliţişti comunitari vor fi trimişi în şomaj – ora 11:00
* Craiova: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Craiova – ora 10:00
* Galaţi: Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi prezintă situaţia traficului de mărfuri în porturile regiei în perioada ianurie-septembrie – ora 11:00
* Giurgiu: Întâlnire a reprezentanţilor GEP Giurgiu cu asociaţiile de proprietari din municipiu privind începerea furnizării agentului termic în sistem centralizat – ora 11:00

– Juridic
* Şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii – ora 9:00
• ora 11:00 – şedinţa secţiei pentru judecători a CSM
* Curtea Constituţională a României reia discuţiile în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege care modifică Statutul funcţionarilor publici
* Termen în procesul în care Ludovic Orban este judecat pentru că ar fi cerut bani de la un om de afaceri pentru campania electorală din vara anului 2016 – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

– Organizaţii
* Dezbaterea „Instruments to promote women politicians during election campaigns”, organizată de Ambasada SUA la Bucureşti şi U.S. Alumni Association – la Academia de Studii Economice
* Fundaţia Roma Education Fund România organizează masa rotundă „Performanţa începe cu paşi mici!” – ora 12:00, urmată de vernisajul expoziţiei „Ţară, ţară… vrem copii educaţi!” – ora 17:00, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38

– Sindicate, Patronate
* Cadre didactice din județele Suceava, Buzău, Iași, Vaslui, Dâmbovița, Vrancea, Mehedinți, Gorj, Călărași, Argeș și Bacău, vor picheta sediul Ministerului Educației pentru a cere plata dobânzilor aferente drepturilor salariale din perioada 2008 – 2011 – între orele 11:00 – 14:00

– Economic
* A XII-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, la care participă, printre alţii, şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu – ora 9:30, Hotel Hilton
* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 10:00, la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol
* Deloitte România și Reff & Asociații organizează a VII-a ediție a Conferinței anuale pe teme fiscale și juridice „Relația cu autoritățile fiscale: confruntare sau colaborare?” – ora 9:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel
* USH Pro Business organizează seminarul “Constrângeri şi soluţii pentru exportul de produse agroalimentare”, eveniment care vizează oferirea unor soluţii privind exportul de produse agroalimentare procesate – ora 10:00, la sediul USH Pro Business, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36, etaj 1
* Congresul Naţional al Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, organizat de Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România “Nostra Silva” – ora  10:00, la Palatul Patriarhiei, Aula Magna “Teoctist Patriarhul”, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25
* Seminar dedicat tranzacţionării de ETF-uri – ora 17.00, în Bd. Carol I nr. 34-36, etaj 2

– Social
* Timişoara: Este lansată campania caritabilă „O floare de colț pentru un prânz cald”, printr-un eveniment de tip flash-mob – ora 19:00, în Piața Unirii. Această inițiativă de strângere de fonduri aparține organizatorilor Balului Vienez de la Timișoara cu scopul de a promova spiritul caritabil în rândul comunității locale

– Medicină, Sănătate
* Dezbaterea „Vaccinarea – prioritate de sănătate publică şi posibilă temă de siguranţă naţională” – eveniment organizat de Societatea Română de Microbiologie, Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie, Coaliţia România Sănătoasă, Asociaţia Mame pentru Mame şi Comisia de Sănătate din Senat – ora 12:30, la Senat, sala „Avram Iancu”

– Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
* Craiova: Cupa Presei la Tir şi Cupa Rezervistului, activităţi dedicate tuturor jurnaliştilor craioveni – ora 12:00, în poligonul Balta Verde  (ieşirea din municipiul Craiova şi intrarea în localitatea Podari)

– Cultură
* Violonistul Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, este invitatul spectacolelor – conferință „Round Table București”, moderate de muzicologul Valentina Sandu – Dediu, proiect desfășurat săptămânal în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, în perioada 20 septembrie – 8 noiembrie, şi realizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) – ora 19:00, în Str. Știrbei Vodă nr. 33
* Concertul „Ambasada Măiestriei”, susținut de laureați ai concursurilor internaționale, Ceaikovski Pavel Miliukov (vioară) și Filipp Kopacevski (pian) – ora 19:00, la Sala Radio. Concertul este organizat de Casa Muzicii din Sankt-Petersburg, cu sprijinul Ministerului Culturii Federaţiei Ruse şi Radio România, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Zilelor Culturii Ruse în România (18 oct. – 11 nov.)
* Conferința-dialog „Religie și violență”, susținută de istoricul Ian Buruma și scriitorul Andrei Pleșu – ora 17:00, la sediul Colegiului Noua Europă, Str. Plantelor nr. 21
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează prelegerea Confluenţe Brâncuşi-Eminescu, susţinută de dr. Matei Stîrcea-Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române – ora 18:00, în sala de conferinţe din Corpul Central (intrarea A2) al Muzeului Naţional de Artă al României
* Scriitorul Lucian Boia va citi, în premieră, fragmente din volumul „Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei”, cea mai recentă carte a sa, aflată în pregatire la Editura Humanitas – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38
* Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, organizează deschiderea expoziției foto-documentare “Constantin Brâncuși – Pasărea măiastră” – la Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu (18 oct. – 27 nov.)
* Muzeul Naţional Cotroceni organizează vernisajul expoziţiei de pictură „Amprente”, de Maria Mariş Dărăban – ora 18:00, în Salonul Florilor. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 18 octombrie – 27 noiembrie şi va putea fi vizitată între orele 9:30 – 17:30. Parteneri media: Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM

– Sport
* Selecţionerul echipei naţionale a României, Christoph Daum, susţine o prelegere cu tema „Orientări şi tendinţe în fotbalul actual”, în cadrul cursului pentru obţinerea licenţelor cumulate UEFA B+A, pentru foştii jucători de nivel înalt – ora 10:00, la Sala „Nicolae Dobrin” de la Casa Fotbalului
* Semnarea unui parteneriat între Federaţia Română de Fotbal şi DHL Express România – ora 10:00, la Casa Fotbalului
* În Liga Naţională de handbal feminin se desfăşoară prima partidă din etapa a 7-a: CSM Bucureşti – CSM Cetate Devatrans – ora 19:30, la Sala Rapid Bucureşti
* Meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:
• ora 18:00 – CSM Dunărea Galaţi – Sport Club Miercurea Ciuc – în Liga MOL
• ora 18:30 – ASC Corona Braşov – Progym Gheorgheni
* Baia Mare: Meci din etapa a doua a Diviziei A1 la volei masculin: CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ACS Volei Municipal Zalău – ora 18:00

– Diverse
* Romfilatelia prezintă o nouă emisiune de mărci poștale, cu titlul „Colecții românești: Tirbușoane (I)”, disponibilă începând de astăzi în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

– S-a întâmplat într-o zi de 18 octombrie
* Se împlinesc 575 de ani (1541) de când Dieta de la Debreţin recunoştea suzeranitatea Porţii asupra Transilvaniei, care devenea astfel principat autonom vasal al Imperiului Otoman
* Acum 417 ani (1599), avea loc Bătălia de la Şelimbăr – victorie a lui Mihai Viteazul asupra oştii conduse de principele Andrei Báthory, care îi aduce coroana Transilvaniei. Învingătorul şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia la 21.X/1.XI.1599, când întreg teritoriul Transilvaniei trecea sub autoritatea sa (18/28)
* Cu 331 de ani în urmă (1685) Ludovic al XIV-lea, rege al Franţei între anii 1643 şi 1715, revoca Edictul de la Nantes (din 13.IV.1598). Ca urmare, în Franţa s-a interzis exercitarea cultului protestant. La 13.IV.1598 regele francez Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610) a promulgat „Edictul de la Nantes” (oraş din vestul Franţei), prin care se garantau protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor şi care a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa
* Se împlinesc 135 de ani (1881), de la inaugurarea liniei ferate Buzău-Mărăşeşti, prima linie de cale ferată proiectată şi construită de ingineri români (lucrările au început în 1879) (18/30)
* Acum 107 ani (1909), în perioada 18-31 octombrie, Hugues d’Eywo filma, la Bucureşti, pe hipodromul Băneasa, demonstraţiile aviatorului francez Louis Blériot (cel care a traversat primul Canalul Mânecii la bordul unui avion, la 25 iulie acelaşi an). Este prima peliculă românească cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate ulterior într-un montaj de actualităţi

Aniversări – Comemorări

– Sf. Apostol şi Evanghelist Luca (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– Sf. Luca, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1839: S-a născut chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1916, la Viena)

– 1875: S-a născut George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), poet, prozator, dramaturg şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (m. 1928). NOTĂ: Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 19.X.1875 şi moartea la 25.V.1928

– 1907: S-a născut Mihail Sebastian (pseudonimul lui Iosef M. Hechter), dramaturg, prozator, eseist şi critic literar (m. 1945, într-un accident rutier)

– 1909: S-a născut Otto Ackermann, dirijor elveţian de origine română (m. 1960)

– 1923: S-a născut Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (m. 1985)

– 1926: A murit Ioan I. Ciorănescu, poet şi traducător (frate cu Alexandru şi George Ciorănescu); a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morţii sale timpurii (n. 1905) – 90 de ani

– 1932: S-a născut dirijorul Carol Litvin

– 1933: S-a născut Coman Şova, poet, dramaturg şi gazetar

– 1938: S-a născut criticul literar Constantin C. Stănescu

– 1938: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Irina Borovski, pictor-scenograf şi grafician (m. 1986)

– 1940: S-a născut inginerul Sergiu I. Chiriacescu; contribuţii în domenii ca dinamica maşinilor (în special a maşinilor-unelte), analiza sistemelor dinamice, comportarea materialelor şi a elementelor de maşini la sarcini statice şi dinamice; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (m. 2010)

– 1946: S-a născut Horia Andreescu, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“, dirijor şef al Orchestrelor Radio (2000 – sept. 2010), director artistic şi dirijor al Formaţiilor Muzicale Radio (1992 – 2000), fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii din Bucureşti“ (din 1988), profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – 70 de ani

– 1954: S-a născut artistul plastic Simion Moldovan

– 1962: S-a născut contrabasistul Ovidiu Bădilă (m. 2001)

– 1967: S-a născut Kelemen Hunor, politician de naţionalitate maghiară, preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România (din feb. 2011); viceprim-ministru, ministrul culturii în Guvernul Victor Ponta 3 (mar. – iul. 2014), ministrul culturii şi patrimoniului naţional (dec. 2009 – mai 2012); deputat UDMR (din 2000)

– 1967: S-a născut Ştefan Bănică, cântăreţ, prezentator TV şi actor de teatru şi film

EVENIMENTE EXTERNE

– Insulele Galapagos: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon

– New York: Consiliul de Securitate al ONU dezbate chestiunea Saharei occidentale şi situaţia din Columbia

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu ministrul irakian de externe, Ibrahim al-Jaafari

– Bruxelles: Întâlnire a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îl primeşte pe Ranil Wickremesinghe, premierul statului Sri Lanka

– Frankfurt: Conferinţă de presă privind Târgul de carte de la Frankfurt, umată de ceremonia de deschidere a evenimentului, la care participă şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

– Luxemburg: Miniştrii europeni ai comerţului discută asupra Acordului de liber-schimb UE – Canada

– Bruxelles: Consiliul de cooperare UE-Irak, co-prezidat de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi de ministrul irakian de externe, Ibrahim al-Jaafari

– Bruxelles: Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, îl primeşte pe Ranil Wickremesinghe, premierul statului Sri Lanka

– Bruxelles: Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, participă la reuniunea Grupului de prietenie UE – Albania

– Bruxelles: Dialogul la nivel înalt UE – China pe teme economice şi comerciale (HED)

– Londra: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, se întâlneşte cu Regina Elisabeta a II-a şi cu arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby

– Washington: Întrevedere a preşedintelui american, Barack Obama, cu premierul italian, Matteo Renzi, aflat în vizită în SUA (17 – 19 oct.)

– Oslo: Vizita oficială a preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko

– Berna: Vizita oficială a preşedintelui portughez Marcelo Nuno Duarte Rebelo de Sousa

– Paris: Preşedintele francez François Hollande participă la aniversarea a 70 de ani de existenţă a Casei Americii Latine

– Chişinău: Agenţia de presă IPN organizează dezbaterile publice electorale cu tema: „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?” – serie de dezbateri cu participarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, ediţia a 64-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” – ora 14:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22. Moderatori: Mariana Galben, Valeriu Vasilică, Agenţia de presa IPN. Participanţi:
• Andrei Năstase, candidat din partea Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr
• Dumitru Ciubaşenco, candidat din partea Partidului Politic Partidul Nostru
• Maia Sandu, candidată din partea Partidului Politic Acţiune şi Solidaritate

– Chişinău: Misiunea de Monitorizare a Alegerilor din cadrul Reţelei Europene a Organizaţiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) organizează conferinţa de presă cu tema „Lansarea Misiunii cu privire la alegerile prezidenţiale 2016” – ora 10:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

– Paris: Ministrul francez de externe, Jean-Marc Ayrault, se întâlneşte cu omologul său salvadorian, Hugo Martinez

– Paris: Ministrul francez de externe, Jean-Marc Ayrault, participă la vernisajul expoziţiei „Art de la paix” – la Petit Palais

– Geneva: Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) publică un studiu pe tema transporturilor maritime în anul 2016

– Roma: Conferinţă de presă a noului superior general iezuit, venezueleanul Arturo Sosa

– Chişinău: Are loc o nouă ședință de judecată în dosarul fostului premier Vlad Filat – la Curtea de Apel

– Chişinău: Seminarul „Particularităţile urmăririi penale şi judecării cauzelor privind infracţiunile informatice”, organizat de Institutul Național al Justiției

– Chişinău: Conferinţa ştiinţifică consacrată comemorării a 70 de ani de la naşterea folcloristului Sergiu Moraru – ora 14:00, în Sala 408 a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1, et. IV

– Tokyo: A 28-a gală de decernare a premiului „Praemium Imperiale”, considerat Nobelul artelor, printre laureaţi numărându-se artista franceză Annette Messager, violonistul leton Gidon Kremer, regizorul american Martin Scorsese, fotografa americană Cindy Sherman şi arhitectul brazilian Paulo Mendes da Rocha

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, adoptată în anul 2007 de Comisia Europeană

– 1569: S-a născut Giambattista Marino (sau Marini), poet baroc italian, creator al mișcării artistice cunoscută inițial ca Marinism și ulterior, prin extindere la o mișcare literară ce a acoperit o bună parte a secolului al XVII-lea italian, ca Secentismo (m. 1625)

– 1634: S-a născut pictorul italian Luca Giordano (m. 1705)

– 1678: A murit pictorul flamand Jacob Jordaens (n. 1593)

– 1697: S-a născut pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (m. 1768). NOTĂ: Site-ul http://www.canalettogallery.org/biography.html dă ca dată a naşterii 28 octombrie 1697

– 1706: S-a născut compozitorul italian Baldassare Galuppi (m. 1785) – 310 ani

– 1777: S-a născut scriitorul german Heinrich von Kleist, întemeietor al nuvelei germane moderne (m. 1811)

– 1799: S-a născut chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul (m. 1868)

– 1859: S-a născut filosoful şi scriitorul francez Henri Bergson; filosofia sa a devenit fundamentul teoretic al literaturii psihologice în perioada dintre cele două războaie mondiale; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1927 (m. 1941)

– 1893: A murit compozitorul francez Charles Gounod; devenit celebru datorită operei sale “Faust” (n. 1818)

– 1919: S-a născut soprana americană Camilla Williams (m. 2012)

– 1931: A murit inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (1882, New York) (n. 1847) – 85 de ani

– 1956: S-a născut Martina Navratilova, jucătoare americană de tenis, de origine cehă, de nouă ori câştigătoare a turneului de la Wimbledon – 60 de ani

– 1960: S-a născut Jean-Claude Van Damme (numele real: Jean-Claude Camille François Van Varenberg), expert în arte marţiale, actor de film şi regizor belgian

– 1973: A murit Leo Strauss, filosof american de origine germană (n. 1899)

– 1976: A murit soprana franceză Janine Micheau (n. 1914) – 40 de ani

– 1984: A murit Henri Michaux, poet, scriitor și pictor francez de origine belgiană, adesea considerat ca adept al curentului suprarealist, cunoscut pentru individualismul său (n. 1899). NOTĂ: Unele surse (http://www.answers.com/topic/henri-michaux, http://www.scribd.com/doc/232262223/telecharger-henri-michaux-pdf-gratuit)  dau ca dată a morţii 19 octombrie 1984

– 1987: S-a născut actorul, cântăreţul şi dansatorul american Zac Efron

* * * * *