Şeful Poliţiei din Sibiu a demisionat

Şeful Poliţiei din Sibiu, comisarul Cristian Negru, a demisionat aseară, după ce şi-a asumat comanda operaţiunii prin care ursul ajuns în centrul oraşului a fost împuşcat. El a anunţat, într-o declaraţie de presă, că în urma incidentului familia sa a fost ameninţată. Comisarul a explicat că în cazul intervenţiei respective, prioritară a fost salvarea vieţii oamenilor, apoi a ursului. Demisia şefului Poliţiei din Sibiu vine după ce raportul Ministerului de Interne a constatat că împuşcarea putea fi evitată, dar că s-a acţionat în grabă şi fără coordonare. Câteva sute de persoane au protestat, zilele trecute, în mai multe oraşe din ţară faţă de uciderea ursului din Sibiu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 octombrie