Uniforma soldatului de infanterie din timpul Primului Război Mondial fusese adoptată inițial în anul 1912 ca ținută de campanie, iar din 1916, suferind o serie de modificări, ajunge să devină singura ținută a soldatului român. Materialul din care aceasta era realizată era postavul de culoare gri-verzui-albăstrui, astăzi păstrate în varii nuanțe de culoare în funcție de posibilitățile de colorare ale epocii.
Pe cap soldatul purta capela. Această capelă avea o formă ce o interpunea între șapcă și chipiu. Prin punerea pe cap rezultau două ciocuri, unul în față și altul în spate. În față exista un cozoroc aplecat cu terminația circulară, iar în laterale existau două clape, mai late și răstfrânte în partea din spate și mai subțiri în față, unde se încheiau printr-un nasture. Cusătura centrală a capelei și lateralele superioare ale clapelor aveau paspol (vipușcă) de culoare roșie. În față, tot din postav roșu, era cusut numărul de regiment. Ofițerii purtau chipiu tare, din același material, dar mai fin realizat. La chipiul de campanie nu se purta decât o tresă laterală și pe cusături, iar la cel de ceremonie erau purtate tresele de grad. În față, se afla cifrul regal și o cocardă tricoloră deasupra, aceasta din urmă fiind prinsă cu un nasture care prindea și o torsadă (alăturare de fire) ce intra apoi în cusătura marginii de sus a chipiului.
Vestonul, închis la gât, lucrat tot din postav, avea epoleți cusuți în umăr, guler răsfrânt și patru buzunare îngropate, acoperite cu clape rectangulare. Manșetele erau cusute în colț, realizate din același material ca și vestonul. Epoleții și gulerul aveau paspol roșu. Pe guler se plasau două petlițe în formă de săgeată, de culoare roșie, lungi de la încheierea gulerului până în apropierea nasturelui epoletului. Pe epoleți se punea cifra regimentară, tot din paspol roșu, și tresele de grad, ce erau din lână galbenă pentru gradați și din fir auriu pentru subofițeri. Ofițerii purtau veston similar, însă cu buzunare aplicate cu burduf. Epoleții aveau pe ei montați trese metalice, de la una la trei, iar ofițerii superiori mai purtau un galon longitudinal, ca astăzi. La ținuta de ceremonie, gulerul era acoperit cu paspol roșu în întregime.
Pantalonii erau tot din postav gri-verde-albastru cu vipușcă roșie și ușor bufanți. Ca încălțăminte se purtau bocanci de piele maro, din care se puneau benzile moletiere, benzi de postav ce înfășurau piciorul până sub genunchi.
Echipamentul era format din centură de piele maro, cartușiere, baionetă cu port-baionetă și lopată cu port-lopată. Cartușierele puteau să fie de mai multe tipuri, fie două cuboidale, fie două dreptunghice, din model mai vechi, fie câte patru subțiri, purtate în față. Lopata și baioneta se purtau pe partea stângă. Tot pe șoldul stâng se purta și sacul de merinde, care era prins de o bridă albă ce venea pe sub epoletul drept. Acesta era din pânză de culoare naturală, alburie și era de forma unei genți cu capac închis cu doi nasturi. La partea laterală ce venea înspre fața soldatului se afla un locaș cu capac spintecat unde se punea bidonul de apă.
În marșurile lungi se purta ranița, care avea formă rectangulară, din pânză neagră cu cadru de lemn. Pe partea superioară era rulată foaia de cort, cu bețele de cort puse într-un buzunar din partea stângă. Pe capac, prinsă de cureaua centrală, se purta gamela.
Arma soldatului de infanterie era pușca Mannlicher, md. 1893, cal. 6,5 mm, pușcă cu repetiție, cu cinci cartușe.
Autor: Emil Boboescu, Muzeul Militar Naţional Bucureşti
