S-a născut 1861 la Sterianu de Mijloc, în Dâmboviṭa. Primele studii militare le-a făcut la Iaşi şi Bucureşti: Şcoala de ofiṭeri şi apoi de artilerie şi geniu. În 1883 a plecat în Franṭa, la Şcoala de aplicaţii de artilerie şi geniu de la Fontainebleau pe care a absolvit-o în 1886, devenind ofiṭer de stat major. Când a început războiul, Constantin Presan era comandant al Corpului 3 Armată, iar în anii neutralităṭii noastre comandant al Corpului 4 Armată.
În ziua intrării României în Războiul cel Mare generalul Presan a primit comanda Armatei a 4-a de Nord, cu misiunea de a realiza capete de pod la vestul crestelor muntoase, apoi de a controla văile superioare ale Oltului şi Mureşului. După 35 de zile de ofensivă, din august până în septembrie, Armata de Nord a înaintat pe teritoriul inamic aproape 100 km, eliberând 1.200 km2, până la aliniamentul Vatra Dornei-Răstolniţa-pantele vestice ale Munţilor Gurghiului-Sovata-Odorhei. La 24 noiembrie generalul Presan a primit o nouă misiune, aceea a apărării Bucureştiului, formând în acest scop Grupul de armate „Prezan”, desfiinṭat după ocuparea capitalei de armatele Puterilor Centrale, la 6 decembrie 1916.
Tot în decembrie 1916 Constantin Presan a fost numit şef al Marelui Cartier General, avându-l ca adjunct pe generalul Constantin Christescu. Avea să coordoneze din această poziṭie luptele victorioase din vara anului 1917, luptele pentru apărarea României Mari şi ocuparea Budapestei, în 1919.
Pensionat în 1920, generalul Presan s-a retras la moşia sa de la Schinetea, judeṭul Vaslui, dar nu a dus acolo o viaṭă izolată pentru că era foarte apreciat şi iubit de foştii săi subalterni. În 1923 a fost primit membru de onoare în Academia Română pentru meritele sale în Războiul cel Mare, iar în 1930 a primit gradul de mareşal. S-a stins din viaṭă 20 de ani mai târziu şi a fost înmormântat la moşie, acolo unde îşi dormea somnul de veci a doua lui soṭie, Elena Olga. De-a lungul vieṭii sale, în toate documentele şi scrisorile, mareşalul îşi semnase numele „Presan”…
Iată trei mărturii ale unor oameni care l-au cunoscut. Una se află la Muzeul Militar Naṭional, Secṭia Documentare, alta la Muzeul de Etnografie din Rădăuṭi, în copie la Arhiva de istorie orală, iar a treia într-un interviu realizat pentru Arhiva de istorie orală Radio România.
Constantin Vasiliu Răşcanu (n. 1887), locotenent, comandantul Companiei a 8-a din Regimentul de vânători nr. 3:
„Aveam comandant de brigadă pe mareşalul Prezan care era general atuncea şi comandantul brigăzii. Acesta, pe orişice timp, îl vedeai totdeauna călare, pe câmpul de instrucṭie, să vază cum se face instrucṭia la noi. Adesea a fost pe câmpul unde instruiam recruṭii Companiei a 3-a când eram eu dat ca ofiṭer. Şi i-a plăcut foarte mult, de-aia la conferinṭe când aveam, la jocul de război remarca şi spunea: „Sublocotenentul Vasiliu Răşcanu în adevăr mi-a plăcut…„ M-a felicitat de multe ori pe câmp. Pe urmă a avut o afecṭiune faṭă de mine. Eram unul dintre cei mai apropiaṭi, ca să zic aşa, căci eram la toate ceaiurile, că eram invitat. Doamna Prezan totdeauna avea o atenṭie deosebită, pentru că eram lăudat de către Prezan. […]
Ce impresie v-a făcut generalul Prezan, atât când era comandant de brigadă, cât şi ulterior? Ca personalitate militară, mă refer…
Da, o impresia foarte bună! Generalul Prezan… nu pot să am pentru dânsul decât admiraṭie, pentru că tot timpul a fost un om corect, un om la înălṭimea situaṭiilor în care se găsea. Asta este părerea mea… eu am cea mai bună impresie despre el!
Ca pregătire militară…
Şi pregătire militară, ca om, tot ce vrei! Eu l-am admirat pe omul acesta!”
[Interviu din 1966, Muzeul Militar Naṭional, Secṭia Documentare]
Dumitru Done Tăutu (n. 1896), în 1916 elev-plutonier-major în Regimentul 5 de călăraşi:
„La sfâşitul lunii mai 1917 starea cailor s-a îmbunătăţit şi numărul lor s-a putut completa, astfel încât s-a putut da toată dezvoltarea instrucţiei călare.
În luna iunie Brigada 1 de cavalerie se afla sub ordinele Armatei I – general Prezan. Regimetul 5 călăraşi a fost refăcut, iar la data de 28 iunie 1917 s-a deplasat în zona de concentrare. Cu o zi înainte de plecarea din Ştefăneşti cele patru escadroane de cavalerie şi secţiile de mitraliere au fost trecute în revistă de către comandantul regimentului – colonel Bălăceanu – care, după primirea raportului, s-a adresat regimentului cu cuvintele: „Bună dimineaţa, al 5-lea regiment de lăncieri!„ – deoarece cu o zi înainte ni se distribuise lăncile cu vârf ascuţit pentru război. La 28 iunie 1917, la ora 19:00, regimentul s-a pus în marş pentru front…”
[Arhiva de istorie orală, interviu realizat de Octavian Silivestru în 1995]
Simion Hâj (n. 1895), voluntar bucovinean în Armata română:
„Înaintea începerii marii bătălii de la Mărăşeşti comandamentul nostru a trebuit să înfrunte multe situaṭii critice. După ce ne consolidam poziṭia de rezistenṭă de la Mărăşeşti, la 31 iulie un general rus, Ragoza, dase dispoziṭie ca întreg frontul de la Mărăşeşti să fie retras cu 6 km spre interior. Ar fi lăsat astfel pradă inamicului o linie de rezistenṭă atât de bine apărată.
Comandantul român, generalul Eremia Grigrescu, nu putea să renunṭe aşa de uşor la acest front de apărare. A rugat deci pe Ragoza să întârzie o noapte cu retragerea trupelor. Obṭinând acest răgaz de o noapte a făcut tot ce a putut să obṭină legătura cu Marele Cartier General căruia i-a denunṭat pe loc infama manevră a genealilor ruşi şi cerând insistent de a rămânea în continuare pe poziṭie. Generalii Prezan şi Scerbacev au adoptat punctul de vedere al lui Eremia Grigorescu demiṭându-l din post pe Ragoza.”
[Interviu realizat la Muzeul de Etnografie Rădăuṭi în 1985, copie aflată în Arhiva de istorie orală]
