Moto: „Nu cunosc un savant tânăr care s-ar putea compara cu dr. Victor Babeş în ceea ce priveşte permanenta râvnă, abilitatea şi conştiinciozitatea lucrărilor sale ştiinţifice” – Rudolf Virchow, fondatorul anatomiei patologice moderne
Miercuri, 19 octombrie, se împlinesc 90 de ani de la trecerea la cele veşnice a bacteriologului și morfopatologului român, Victor Babeş, cel care, alături de patologul şi histologul francez Victor André Cornil au conceput lucrarea „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”, primul tratat de bacteriologie din lume, lucrare prin care cei doi au pus bazele moderne ale acestei științe. Babeş este şi cel care a înfiinţat prima școală românească de microbiologie, activitatea sa științifică concentrându-se pe un domeniu foarte vast care a inclus, printre altele, problemele legate de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică sau seroterapie anti-difterică.
* * * * *
Victor Babeș s-a născut la 4 iulie 1854, la Viena, fiind al doilea din cei nouă copii ai familiei – mama sa fiind Sofia Goldscheider, care făcea parte dintr-o familie aristocrată vieneză, iar tatăl, originar din Banat, Vincenţiu Babeş, avocat şi militant pentru drepturile românilor transilvăneni, fiind unul dintre cei care au susţinut în 1848, la Viena, cauza românilor, şi unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române.
Victor Babeş a fost atras, încă din copilărie, de muzică şi actorie, parcurge la Lugoj primele clase primare, însă moartea surorii sale, la numai 12 ani, de ftizie, îl determină să îşi dorească cu ardoare să studieze medicina.
Parcurge aşadar studiile liceale şi de medicină, la Budapesta, iar mai apoi obţine doctoratul la Viena. Este atras de domeniul microbiologiei, şi, în particular, de cercetările lui Louis Pasteur.
Se stabileşte la Paris, unde lucrează mai întâi la laboratorul lui Pasteur, apoi cu profesorul Victor André Cornil. Alături de acesta scrie, în anul 1885, primul tratat de bacteriologie din lume, intitulat „Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”, lucrare pentru care primeşte premiul Montyon din partea Academiei de Ştiinţe din Paris.
Însă pasiunea sa pentru cercetare începuse să se materializeze încă din perioada studenţiei, când au apărut primele articole care relatau despre descoperirile sale.
Activitatea științifică a lui Victor Babeș a acoperit domenii vaste, cuprinzând probleme legate de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică, marele savant demonstrând, printre altele, prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave, sau identificând peste 40 de microorganisme patogene.
În anul 1881 primește titlul de conferențiar (docent privat), iar în anul 1884 a descoperit granulaţiile din citoplasmă, care au fost denumite „granulaţiile Babeş-Ernest”.
În anii 1885 – 1886 lucrează la Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch.
În 1885 primeşte şi postul de profesor de histopatologie la Universitatea din Budapesta, iar doi ani mai târziu preia postul de profesor la Catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie de la Bucureşti, după ce a acceptat propunerea ministrului Învăţământului din România de la acea vreme, D.A. Sturdza, de a se stabili la Bucureşti şi de a pune bazele cercetării bacteriologice româneşti.
Aşa se face că, la 28 aprilie 1887, înfiinţează primul institut ştiinţific medical din România, „Institutul de Patologie şi Bacteriologie”, cu o puternică influenţă a celor văzute la Institutul Pasteur din Paris, astfel că instituţia românească avea să capete, la scurtă vreme, o puternică recunoaştere europeană. Un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă, se spunea la acea vreme, un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.
De subliniat sunt condiţiile în care a ajuns Babeş la Bucureşti: pentru început, a locuit la Hotelul Bulevard din Capitală şi a lucrat într-un mic centru de cercetare situat pe lângă vechea Operetă, apoi a semnat un contract cu statul român, în care a pus condiţia că rămâne în ţară numai dacă i se alocă, la etajul unu al institutului, un apartament în care să locuiască împreună cu familia. Se spune că Babeş i-a supravegheat pas cu pas pe muncitorii care au lucrat la ridicarea Institutului „Victor Babeş“, verificând ca toate detaliile să fie realizate exact după proiectul pe care l-a conceput.
În anul 1888, Babeş fundamentează principiul imunităţii pasive, urmat la ceva vreme de enunţarea principiului antibiozei.
Din anul 1889, Victor Babeş a editat, timp de mai mulți ani, Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București.
În anul 1892, Babeş publică împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un „Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos”, în acelaşi an devenind membru corespondent al Academiei Franceze, pentru ca un an mai târziu să fie primit în rândurile Academiei Române.
În anul 1893, el a pus bazele publicaţiei „România medicală“, iar doi ani mai târziu a fondat „Archives des sciences médicales“.
În anul 1900, în cadrul Congresului Internațional de Zoologie de la Londra, sunt clasificați paraziţii din clasa Babesia, pe baza descoperirilor lui Babeş privind paraziții – sporozoari intracelulari nepigmentați – care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. Dealtfel activitatea ştiinţifică a lui Babeș a influențat puternic dezvoltarea ulterioară a medicinei veterinare, imprimându-i orientări legate de medicina profilactică – şi avem în vedere aici introducerea vaccinării antirabice în ţara noastră, mai ales prin introducerea seroterapiei în asociere, pentru cazurile grave.
Tot în anul 1900 a înfiinţat la Bucureşti Societatea Anatomică, iar în 1913 a preparat un vaccin antiholeric pentru a combate epidemia care izbucnise în rândurile Armatei Române, în cel de-al Doilea Război Balcanic în Bulgaria.
În anul 1919 devine profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, instituţie ce poartă din anul 1959 denumirea „Babeş – Bolyai”, după numele savantului român şi după cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Victor Babeș s-a preocupat şi în domeniul medicinei umane şi de problemele profilactice, militând activ pentru alimentarea cu apă a localităților, sau pentru organizarea științifică a luptei antiepidemice.
Babeş a fost membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare (Franța) şi a primit alte două premii din partea Academiei Franceze pentru lucrări considerate de valoare şi în zilele noastre: „Turbarea” – în 1912 şi „Pelagra” – în 1924.
Interesant este că Victor Babeş a fost şi un pasionat filosof, un susţinător consecvent al caracterului obiectiv al lumii, al legilor naturii și al cauzalității. Astfel, el a realizat lucrările „Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filozofie” – în 1879 – și „Credință și știință” – în 1924. În ceea ce priveşte principiile sale filosofice, Babeș s-a poziţionat împotriva apriorismului idealist al lui Schelling, împotriva teoriei ideilor înnăscute a lui Descartes, sau a agnosticismului lui Kant.
Babeş a publicat, în cei peste 40 de ani de activitate, mai mult de 1000 de lucrări ştiinţifice şi 25 monografii în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice, în limbile germană, franceză, română, ungară şi italiană.
A trecut la cele veşnice la 19 octombrie 1926, la București, fiind înmormântat în curtea Institutului Cantacuzino.
În amintirea marelui savant, în cartierul Dorobanţi, într-o casă cochetă lăsată prin testament Primăriei Capitalei, se găseşte Muzeul memorial Victor Babeş, înfiinţat în anii 1928-1929 de către unicul fiu al marelui savant, Mircea Babeş, rezultat în urma căsătoriei sale cu Iosefina. Aici se regăsesc obiectele de care era înconjurat Victor Babeş în apartamentul său de la institutul care îi poartă numele şi în care savantul a locuit din 1887 până la moartea sa.
