Foşti PDG ai SRR şi SRTv avertizează – eliminarea taxei radio-tv este o iniţiativă parlamentară deosebit de periculoasă

RADOR (20 octombrie 2016) – SCRISOARE DESCHISĂ

Ne adresăm Dumneavoastră pentru a vă invita să regândim împreună propunerea parlamentară de a desfiinţa taxa radio – tv. Această iniţiativă parlamentară este deosebit de periculoasă pentru democraţia României şi din această cauză şi iniţiativă noastră este, din câte ştim, fără precedent. Niciodată, noi, foşti Preşedinţi–directori generali ai Societăţilor Române de Radiodifuziune şi Televiziune nu am mai colaborat într-un demers public pentru salvarea instituţiilor pe care le-am slujit după ce am jurat pe Constituţia României şi pe Biblie.
Radioul public şi televiziunea publică din tările europene, potrivit documentelor de la Maastricht, sunt servicii publice de interes naţional. De aceea, desfiinţarea taxei radio – tv şi finanţarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune de la bugetul statului reprezintă un atentat la însăşi democraţia românească. Cum poate să existe independenţă editorială atunci când guvernul finanţează aceste două instituţii? Europa cunoaşte câteva exemple de intervenţie brutală a guvernelor în activitatea serviciilor publice de radio şi televiziune. Aceste exemple reprezintă o abdicare de la principiile Uniunii Europene şi ale democraţiei în general.
Îngăduiţi-ne să vă reamintim că părinţii fondatori ai radioului public, în anul 1928, au propus Parlamentului Romaniei, Regelui şi societăţii românesti introducerea abonamentului radio. Abonamentul radio a fost menţinut de toate regimurile politice de până acum, adăugându-se din 1956 şi abonamentul tv.
Abonamentul radio – tv este dovada contractuală că acţionarii Televiziunii şi ai Radioului publice sunt cetăţenii, garanţii valorilor care ne reprezintă ca naţiune.
Vă invităm să susţinem împreună diversitatea de opinie, să respectăm diversitatea etnică şi religioasă, să respectăm şi să cultivăm educaţia, ştiinţa şi cultura, să susţinem cercetările ştiinţifice avansate, aflate la limita cunoaşterii umane, pentru poziţionarea ţării noastre printre statele care au un viitor, să dăm o şansă de reuşită tinerilor ţării noastre, să asigurăm liberul acces la informare, să susţinem mediul antreprenorial care reprezintă motorul existenţei noastre, să ne respectăm seniorii şi copii, să ne ocupăm împreună de starea de sănătate a naţiunii noastre şi să asigurăm o promptă şi corectă informare a populaţiei în caz de dezastre. Toate aceastea reprezintă misiunea serviciului public de radio şi de televiziune. Vreţi să renunţăm la această misiune?
Noi, cei care am semnat acest document, reprezentăm tendinţe politice, etnice, religioase, culturale diferite. Avem meserii diferite. Ne uneşte un singur lucru – faţă de multe altele care ne despart şi pentru care nu ne-am unit până acum -: Preocuparea ca Serviciul Public de Radio şi Serviciul Public de Televiziune să rămână Servicii Publice şi să nu devină instituţii guvernamentale supuse ingerinţelor politice. Dacă cele două instituţii vor deveni bugetare abuzurile politicului nu vor mai putea fi oprite de către nimeni.
Stăm la dispoziţia tuturor celor care doresc să reanalizeze oportunitatea iniţiativei parlamentare referitoare la abonamentul radio – tv.
Asigurăm societatea românească de întreaga noastră consideraţie şi de dorinţa de a ajunge împreună la o soluţie care să ne reunească.
De acord, susţin şi semnez,
Societatea Română de Radiodifuziune Societatea Română de Televiziune
Prof. univ. dr. Tudor CĂTINEANU Academician Răzvan THEODORESCU
Nora REBREANU Stere GULEA
Dragoş ŞEULEANU Cristian HADJI CULEA
Maria ŢOGHINĂ Tudor GIURGIU
Andras Istvan DEMETER Claudiu SĂFTOIU
Alexandru LĂZESCU
Stelian TĂNASE

Bucureşti, 20.10.2016, ora 15:46/cionescu/denisse