Păstrez în amintire imaginea lui Radu Câmpeanu din sala Senatului Parlamentului României, în decembrie 2009, când la Bucureşti s-au aniversat douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa de Est. Erau prezenţi personal sau prin mesaje filmate toţi liderii care schimbaseră istoria Europei – Havel, Walesa, Goncz, Jelev şi ceilalţi primii preşedinţi democraţi. Locul lui Radu Câmpeanu era acolo şi aşa va rămâne pe drept în istorie, chiar dacă el nu a avut şansa să câştige alegerile prezidenţiale din 1990, precum ceilalţi.
Curajul său de a veni din liniştea Parisului în România mineriadelor, înţelepciunea politică de a reînfiinţa un mare partid istoric şi prestaţia plină de eleganţă din campania electorală prezidenţială nu pot fi uitate. Chiar dacă ulterior a luat şi decizii politice discutabile, acestea nu pot umbri rolul major pe care Radu Câmpeanu l-a jucat în construirea unei opoziţii democratice reale. Şi nici comportarea sa demnă şi curajoasă din timpul detenţiei în temniţele comuniste, unde nu şi-a trădat idealurile liberale pe care le-a apărat apoi cu consecvenţă şi în cadrul exilului românesc anticomunist.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Emil Constantinescu
