Poliţia Rutieră a aprobat închiderea Podului Giurgiu – Ruse, sâmbătă şi duminică, între orele 07:30 şi 12:30, la solicitarea constructurului, care vrea să facă teste de rezistenţă după ce tocmai a încheiat lucrările de consolidare şi reparaţie pe jumătatea românească. După cum transmite reporterul Radio România Actualităţi, Alex Lancuzov, Podul Prieteniei ar putea fi închis şi luni dimineaţă, pentru câteva ore, dacă testele nu vor fi gata până atunci. Lucrările pe cei 2 kilometri ai podului Giurgiu – Ruse au început anul trecut, iar în sezonul estival, cozile, pe ambele sensuri, au ajuns şi la 10 kilometri. În acest weekend, traficul rutier între România şi Bulgaria ar putea fi deviat pe Podul Calafat – Vidin, sau pe la Vama Veche şi Negru Vodă, iar pentru trecerea Dunării cu bacul, sunt deschise punctele Zimnicea, Bechet şi Călăraşi.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie)