Criza migranţilor, relaţia Uniunii Europene cu Rusia şi implicarea acesteia în conflictul din Siria, precum şi parteneriatul comercial cu Canada sunt teme de discuţie la Consiliul European care se defăşoară astăzi şi mâine la Bruxelles. România este reprezentată la reuniune de preşedintele Klaus Iohannis, care a avut, înainte de începerea summitului, o întâlnire cu premierul britanic, Theresa May. Oana Bâlă ne oferă mai multe informaţii.
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis premierul britanic, Theresa May, că soarta românilor din Marea Britanie este o temă extrem de importantă pentru România şi va fi negociată cu foarte mare aplomb.
Klaus Iohannis: Nu dorim ca românii din Marea Britanie să fie supuşi unor presiuni inutile. Am găsit mare înţelegere, doamna prim-ministru mi-a garantat că se va implica personal ca să nu existe astfel de incidente, nici până la Brexit, nici după Brexit.
Reporter: Înainte de a pleca la Bruxelles, şeful statului a discutat cu premierul Dacian Cioloş despre semnarea acordului comercial dintre UE şi Canada şi a precizat că există şanse reale de progres în această direcţie.
Klaus Iohannis: Sunt negocieri şi sunt semnale bune. Sigur că în această fază deja depinde mai mult de partea canadiană, să facă un pas hotărât pentru a finaliza cu succes negocierile. Noi, până atunci, ne păstrăm rezerva, dar există şanse reale să facem progrese în această direcţie.
Reporter: România este rezervată în privinţa semnării acordului comercial cu Canada în contextul în care această ţară menţine vizele pentru cetăţenii români.
Realizator: Potrivit unor informaţii de ultimă oră, transmise de Reuters, şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană iau în considerare elaborarea unui document în care condamnă atacurile regimului sirian şi ale Rusiei asupra civililor din oraşul Alep şi ameninţă cu aplicarea de sancţiuni în cazul în care atrocităţile vor continua.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie