România se opune semnării unui acord comercial între UE şi Canada, din cauză că această ţară menţine vizele pentru români

România se opune semnării unui acord comercial între Uniunea Europeană şi Canada, din cauză că această ţară menţine vizele pentru români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe. Autorităţile de la Bucureşti îşi păstrează rezervele faţă de semnarea documentului, pentru că statul canadian nu a rezolvat această problemă, aşa cum promisese premierul Canadei la întâlnirea din luna septembrie cu omologul său român, dar şi în declaraţia finală a summitului Uniunea Europeană – Canada din 2014.
România vrea liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile în Canda şi condiţionează semnarea acordului comercial dintre UE şi Canada de acest lucru. România este nemulţumită şi de lipsa de solidaritate europeană în această privinţă, pentru că, dintre toţi europenii, doar românii şi bulgarii mai au nevoie de vize pentru Canada, în condiţiile în care legislaţia europeană cere ca statele membre să facă front comun în chestiuni care ţin de vize, dacă unii cetăţeni europeni sunt supuşi unui tratament diferit de cel aplicat altor cetăţeni europeni. Cu alte cuvinte, dacă unii sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.
Klaus Iohannis: „Sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană. Dacă se ajunge la o înţelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord”.
Mai mult, în condiţiile în care canadienii nu au nevoie de vize pentru Europa, chiar Comisia Europeană a ajuns la concluzia, în primăvară, că nu poate invoca principiul reciprocităţii, pentru că aplicarea lui ar însemna costuri prea mari pentru Canada. Şi Belgia blochează acordul din cauza regiunii Valonia care, spre deosebire de alte regiuni belgiene, consideră că unele criterii prevăzute în acord nu sunt suficient de stricte.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 octombrie)