Liderii europeni au încheiat summitul de la Bruxelles, a cărui agendă s-a concentrat, în special, asupra politicilor comerciale. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că nu s-a ajuns la niciun consens pentru încheierea Acordului de Comerţ Liber cu Canada (CETA), dar negocierile continuă. Toate cele 28 de state membre ale UE, inclusiv guvernul naţional al Belgiei, susţin acordul CETA, însă regiunea Valonia din Belgia şi-a reiterat opoziţia, ceea ce blochează semnarea celui mai ambiţios acord comercial al UE, a cărui negociere a durat şapte ani. Premierul valon Paul Magnette va purta noi discuţii, vineri, cu ministrul canadian al comerţului internaţional, Chrystia Freeland, a informat postul belgian RTBF News.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 octombrie)