Mai multe zeci de manifestanţi pentru unirea României cu Republica Moldova sunt în Piaţa Universităţii din Bucureşti

Mai multe zeci de manifestanţi pentru unirea României cu Republica Moldova sunt şi, la această oră, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Protestatarii au instalat corturi în zonă, după cum a declarat unul dintre organizatori – liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion:
George Simion: Rămânem cu protestul în desfăşurare până în momentul în care premierul Dacian Cioloş, până când liderii partidelor politice vor dialoga cu noi şi îşi vor asuma, într-o formă sau alta, un plan concret pentru reunificare, o să-şi asume unirea ca proiect de ţară.
Realizator: Vă reamintim că, astăzi, în capitală a avut loc un marş pentru unirea României cu Republica Moldova, sub genericul „Lupta pentru Basarabia”. Acţiunea a fost marcată şi de un incident – cinci persoane au încercat să rupă cordonul de jandarmi şi să plece în marş pe Calea Victoriei, traseu care nu era aprobat de către reprezentanţii Primăriei Capitalei prin autorizaţie. Cei cinci au fost reţinuţi, audiaţi de poliţie şi amendaţi. Cu puţin timp în urmă, potrivit unui comunicat primit la redacţie, Ministerul de Interne a cerut Inspectoratului General al Jandarmeriei un raport complet cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)