Serviciul de Securitate al Ucrainei a negat ameninţarea cu avioane de luptă dacă un avion „Belavia” nu ar fi revenit vineri la Kiev

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a negat ameninţarea cu intervenţia avioanelor de luptă în cazul în care avionul companiei „Belavia” ar fi refuzat vineri, 21 octombrie, să revină la Kiev-Zhuliany. Minskul a exprimat un protest din cauza întoarcerii forţate a avionului. „Informaţia că avione de vânătoare ar fi urmat să fie ridicate în aer nu există. Nu putem comenta probleme legate de o altă ţară, aceasta nu intră în competenţele SBU, este vorba despre o informaţie absurdă„, a spus Aleksandr Tkaciuk, şeful aparatului şefului SBU. Vineri, 21 octombrie, avionul Boeing 737-800 al „Belavia”, care efectua zborul Kiev-Minsk cu 136 de pasageri la bord şi şase membri ai echipajului, a fost rechemat de la aproximativ 50 km, cât mai avea până la intrarea în spaţiul aerian belarus, să revină imediat pe aeroportul de decolare, fără furnizarea vreunui motiv. Potrivit „Belavia”, comandantului i s-a comunicat că în caz de neexecutare a comenzii, în aer vor fi ridicate avioane de vânătoare”. După aterizare, organele competente ucrainene au coborât un cetăţean al Armeniei, avionul belarus a fost alimentat şi a ajuns cu bine la Minsk. Ulterior, organele ucrainene au eliberat pasagerul reţinut, care a plecat la Minsk cu un zbor de seară. (www.tass.ru – 22.10