Serviciul militar obligatoriu nu va fi reintrodus în România

Serviciul militar obligatoriu nu va fi reintrodus în România, chiar dacă în unele ţări aliate se observă o înclinaţie spre a lua în calcul o astfel de măsură, afirmă ministrul apărării, Mihnea Motoc. Într-un interviu acordat News.ro, el a explicat, însă, că la zece ani de la eliminarea acestei obligativităţi, Armata României are nevoie de o alternativă la stagiul militar. În acest context, Mihnea Motoc a anunţat că de la 1 ianuarie anul viitor va intra în vigoare Legea Rezervistului Voluntar. Aceasta prevede ca persoanele care au executat stagiul militar să poată intra, la cerere, într-o formă concentrată de pregătire, iar cele care nu au deloc cunoştinţe militare să participe, tot voluntar, la cursuri de instruire. Ministerul Apărărării estimează că prin această lege, Armata României va avea, din 2017, o rezervă de voluntari de 2.700 de persoane.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie