Roboţi-poliţişti vor patrula străzile din Dubai, începând cu 2017, colaborând cu forţele locale de ordine. Cele mai noi prototipuri au fost dezvăluite în cadrul Expoziţiei de Tehnologie şi Informaţii din Golf, GITEX. Un astfel de robot a fost expus la târg, salutând oaspeţii şi strângându-le mâinile. Robotul este dotat şi cu un touchscreen ce poate fi folosit pentru a raporta crime sau pentru a achita amenzi din trafic. Robocop-ul din Dubai are şi capacitatea de a scana feţe. Poliţia din Dubai, supercomputerul celor de la IBM Watson şi compania Google lucrează împreună pentru a adăuga un asistent virtual robotului, astfel încât acesta să poată răspunde comenzilor vocale. Folosind inteligenţa artificială, ei speră să creeze roboţi care să poată repera oameni de la 10 sau 20 de metri distanţă, să îi salute şi să discute cu ei. „Va fi folosit în primă fază în zonele turistice, pe lângă Burj Khalifa sau Dubai Mall, iar din 2020 vrem să acopere toată zona metropolitană”, a declarat Adnan Ali, şeful Departamentului de inovaţie tehnică din cadrul Poliţiei Dubai, potrivit „Business Magazin”.
(INDEPENDENT. MD – 21 octombrie)