Ştiaţi că există anumite melodii care au efecte pozitive asupra bolnavilor de Alzheimer? Sau că unele jocuri de calculator pot încetini avansarea bolii? Preşedintele Asociaţiei pentru studiul şi combaterea maladiei Alzheimer din Turcia afirmă că în urma unui studiu efectuat în mai multe sanatorii a constatat că numeroşi pacienţi care nu vorbeau şi nu reacţionau au devenit activi în momentul în care au ascultat de mai multe ori o melodie anume, Eski Dost (Vechi Prieten). Bolnavii au început să ţină ritmul melodiei acompaniind cu mâna. Totodată, un studiu a arătat că scenele dinamice din jocurile de calculator, care impun găsirea unei soluţii rapide şi reacţii imediate, pot încetini evoluţia bolii.
www.haberturk.com – 25 octombrie