Miniştri ai apărării din statele NATO, reuniţi la Bruxelles, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de posibilitatea ca Spania să realimenteze cu combustibil navele ruseşti din Marea Mediterană aflate în drum spre Siria. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că misiunea rusă, ce este condusă de un portavion, ar putea fi folosită în atacuri asupra oraşului Alep. Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a declarat pentru BBC că Marea Britanie ar fi extrem de îngrijorată dacă orice membru al NATO ar avea în vedere ajutarea unor nave ruseşti ce ar putea ajunge să bombardeze civili. Navele de război au vizitat frecvent porturile spaniole, în trecut, pentru combustibil şi provizii. Guvernul spaniol afirmă că astfel de vizite sunt aprobate în funcţie de caz şi că recenta solicitare este analizată pe baza informaţiilor pe care Madridul le primeşte atât de la aliaţii săi, cât şi de la Moscova.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 octombrie)