Cel de-al doilea lot de pesticide și deșeuri toxice din Raionul Făleşti, Republica Moldova, a fost expediat în Polonia

În Republica Moldova, cel de-al doilea lot de pesticide şi deşeuri toxice, de circa 200 de tone, colectate din zona de nord a ţării, a fost expediat astăzi în Polonia, unde urmează să fie incinerat în condiţii speciale de securitate. Proiectul, cu un cost de peste două milioane de euro, este finanţat, în principal, de Guvernul României, dar şi de cel al Poloniei.
Pesticidele, colectate din zona de nord a Republicii Moldova, erau stocate încă din perioada sovietică în mai multe depozite neacoperite şi zone deschise. De la depozitul din satul Hitreşti, Raionul Făleşti, au fost ridicate peste 16 tone de pesticide, ultimul lot dintr-un total de 200 de tone. Ministrul apărării, Anatolie Şalaru, a subliniat importanţa depistării, stocării şi evacuării în continuare a deşeurilor toxice de pe teritoriul Republicii Moldova, menţionând asistenţa substanţială a României în acest sens.
Anatolie Şalaru: „România este principalul donator în acest proiect. Ultima donaţie a fost de 450.000 de euro. Sperăm că acest proiect îşi va urma cursul firesc şi va găsi susţinere din partea ţărilor membre NATO”.
La rândul său, ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, a asigurat autorităţile moldoveneşti că România, ţara care coordonează proiectul, va susţine şi în continuare eforturile Republicii Moldova de distrugere a pesticidelor periculoase de pe teritoriul său. Proiectul de distrugere a pesticidelor şi a altor substanţe chimice periculoase, desfăşurat sub egida programului NATO „Parteneriat pentru Pace”, este la cea de-a treia etapă de realizare. Acesta prevede evacuarea şi distrugerea în condiţii sigure a cca 1.270 de tone de deşeuri şi pesticide de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 octombrie)