Un judecător federal din Statele Unite a aprobat acordarea unor despăgubiri în valoare de 15 miliarde de dolari, în urma scandalului privind falsificarea testelor de poluare în cazul vehiculelor diesel produse de Volkswagen. Acordul constituie un record în industria auto, în Statele Unite. În urma acordului, producătorul german de autovehicule va efectua cheltuieli de până la zece miliarde de dolari pentru repararea sau retragerea a 475.000 de vehicule VW şi Audi cu motoare diesel de doi litri şi va plăti posesorilor acestora, individual, sume pornind de la 5.100 de dolari, până la 10.000 de dolari. 4,7 miliarde de dolari vor fi alocate fondurilor pentru promovarea vehiculelor cu zero emisii.
BBC SERVICIUL MONDIAL, DEUTSCHE WELLE – 25 octombrie