Israelul şi-a suspendat, în urmă cu două săptămâni, toate activităţile cu UNESCO, organismul internaţional pentru cultură al Naţiunilor Unite. Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat că ambasadorul ţării sale la UNESCO a fost chemat la Ierusalim pentru consultări, după votul de ieri, într-o comisie a UNESCO, în care a fost adoptată fără consens o rezoluţie. Israelul reproşează votul automat al ţărilor arabe de la UNESCO, pentru rezoluţii care neagă legătura evreilor cu locurile sfinte de la Ierusalim. Preşedintele Parlamentului israelian a adresat o scrisoare Vaticanului, prin care se solicită prevenirea unor rezoluţii care reprezintă un afront la creştinism şi iudaism deopotrivă. Corespondentul nostru, Dragoş Ciocîrlan, relatează:
Reporter: La UNESCO a avut loc ieri un vot final asupra rezoluţiei, care ignoră legătura evreilor cu Muntele Templului din Ierusalim. Chiar dacă votul a avut un scor de zece „pentru” şi două „împotrivă”, opt ţări s-au abţinut, şi astfel rezoluţia nu are nicio aplicabilitate. Reprezentanţii Autorităţii Palestiniene şi Iordaniei credeau că va fi consens în Comitetul pentru Patrimoniu. Israelul a reuşit să obţină punerea în practică a propunerii pentru un vot secret şi nu s-a ajuns la consens. Au fost mai multe modificări ale rezoluţiei iniţiale. De exemplu, Israelul nu mai este definit ca forţă ocupantă în propria capitală, iar denumirea Zidul de Vest, cunoscut sub numele „Zidul Plângerii”, nu a mai fost cuprinsă între ghilimele. După vot, ambasadorul Israelului la UNESCO, Carmel Shama-Cohen, a aruncat simbolic o copie a rezoluţiei într-o cutie, care seamănă cu lada de gunoi a istoriei – a spus ambasadorul Israelului. În aceeaşi zi în care UNESCO a aprobat rezoluţia, Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi a prezentat un documentar rar, scris în limba ebraică. Este un papirus din secolul VII î.e.n., care conţine o referire la Ierusalim, din perioada primului templu al evreilor.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie