Rumen Radev, candidat la preşedinţia Bulgariei: Bulgaria trebuie şi poate să contribuie la restabilirea dialogului dintre NATO și Rusia

 „Bulgaria poate şi trebuie să contribuie la restabilirea dialogului dintre NATO şi Rusia”, a declarat Rumen Radev, candidat la preşedinţia Bulgariei, propus de un comitet de iniţiativă şi susţinut de Partidul Socialist Bulgar. „Bulgaria este un stat mic. Vocea noastră poate că se face greu auzită, însă noi trebuie să insistăm și să avem o politică activă în acest sens”, a adăugat Radev, precizând că ţara sa trebuie să se bazeze pe statutul său de partener strategic al SUA și, în același timp, pe legăturile străvechi, spirituale, culturale cu poporul rus. „Nu avem niciun interes în această confruntare, din care suferă primele țările din flancul estic al NATO și noi suntem printre acestea. A demonstrat-o și Ucraina. Ţările din Asia sunt un partener extrem de important. În ultimii ani, Bulgaria s-a retras din poziția sa de lider. Avem o politică activă. Așteptăm cu nerăbdare alegerile din luna decembrie din Macedonia, în speranța că şi situația de acolo se va relaxa. Pentru noi este important să se semneze acordul de vecinătate cu acest stat. Macedonia nu va avea sprijin din partea Bulgariei pentru aderarea sa la UE dacă va continua să-şi consolideze identitatea prin furtul istoriei și literaturii noastre și nu ne respectă monumentele și locurile sfinte”, a mai spus candidatul la preşedinţia Bulgariei.

(www.focus-news.net – 31 octombrie)