Luni, 31 octombrie, Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, a participat, în garnizoana Pitesti, la ceremonia de conferire a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de “Ofiţer”, Drapelului de luptă al Centrului 51 Radioelectronic, cu ocazia sărbătoririi a 65 de ani de la înfiinţare.
Generalul Ciucă a precizat că, “în actualul context de securitate, este necesar să continuăm procesul de modernizare şi transformare, să ne adaptăm permanent la provocările rezultate din dezvoltările în domeniul comunicaţiilor, astfel încât să ajungem, la nivelul structurilor similare din cadrul armatelor statelor membre ale NATO. Rezultatele foarte bune obținute reprezintă o încununare a efortului, perseverenței și profesionalismului dumneavostră, a tuturor celor care faceți sau ați făcut parte din această structură.
În cadrul ceremoniei au fost conferite distincții, diplome și plachete personalului militar și civil care și-a desfășurat activitarea, de-a lungul timpului, în unitate.
Înfiinţată la 1 noiembrie 1951, pe structura unui batalion de transmisiuni, unitatea a cunoscut mai multe transformări, primind, în anul 1964, denumirea de “Centrul 51 Transmisiuni”, iar în 2008 pe cea actuală. De la înființare și până în prezent, Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu Ordinul „Pentru Merit” în grad de Cavaler, Ordinul Național ” Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
RADOR (31 octombrie)