Pasagerii care au plecat în această dimineaţă de pe Aeroportul „Henri Coandă” au fost spectatori ai unor reprezentaţii mai puţin obişnuite susţinute de Big Band-ul condus de Ionel Tudor şi Orchestra de Muzică Populară Radio.
Sute de călători au ascultat azi piese din repertoriul interpreţilor şi compozitorilor Frank Foster, Henry Mancini, Duke Ellington, Burke&Van Heusen dar şi melodii populare româneşti. Flash-uri, fotografii, anunţurile obişnuite dintr-un aeroport dar şi anunţul mai puţin obişnuit „La mulţi ani Radio România!”, flori, îmbrăţişări de rămas bun, paşi de dans stângaci şi, uneori, experimentaţi, autografe, aplauze – cam aşa s-ar putea descrie atmosfera de astăzi de la terminalul Plecări al aeroportului „Henri Coandă”din Bucureşti.
La mulţi ani Radio România! Mulţumiri Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti!