Organizația pentru Media din Sud-Estul Europei (SEEMO) a condamnat proiectul de lege aprobat de Senatul român pe 17 octombrie, care a propus eliminarea tuturor taxelor lunare pentru licențele TV și radio, incluse în prezent în factura electrică lunară plătită de către persoane fizice și companii din România. În schimb, Senatul a propus introducerea finanțării directe a serviciului public mass-media prin bugetul de stat. Legea, introdusă de Partidul Social Democrat (PSD), a fost aprobată într-un moment controversat: în timp ce campania electorală se apropie, eliminarea taxei este una dintre măsurile populiste eficiente. Propunerea a fost inițiată de liderul Partidului Social-Democrat în perspectiva viitoarelor alegeri din țară, iar proiectul de lege este în prezent discutat de autorități politice. „Noi condamnăm orice tentativă a statului de implicare în activitatea serviciului public mass-media în România”, a declarat astăzi secretarul-general al SEEMO, Oliver Vujovic. „Nu numai că acest proiect de lege va lua toată independența jurnaliștilor care lucrează în cadrul acestor servicii publice mass-media, el va trimite, de asemenea, un mesaj negativ asupra modului în care țara și instituțiile sale nu respectă şi cenzurează libertatea presei”, a adăugat Vujovic. SEEMO este o rețea de editori, directori mass-media și importanţi jurnaliștii în Sudul, Estul şi Centrul Europei şi libertatea presei a SEEMO este susținută de proiectul Centrului European pentru Libertatea Presei și Mass-media (ECPMF) ca parte a unei alocaţii a Comisiei Europene.
Viena, 21 octombrie 2016