Simulare de intervenţie în cazul unui cutremur de peste 7 grade pe scala Richter, cu impact la Bucureşti şi Iaşi

O simulare de intervenţie în cazul unui cutremur cu magnitudinea de peste 7 grade pe scala Richter, cu impact la Bucureşti şi Iaşi, a început în această dimineaţă în jurul orei 8:00. Autorităţile vor să testeze un nou concept de intervenţie în cazul unei situaţii de urgenţă deosebită, la care au lucrat după tragedia din Colectiv. Vor fi testate procedurile şi timpul de răspuns pentru alarma de tip Cod roşu. În exerciţiu sunt implicate toate structurile responsabile într-o astfel de situaţie. Traficul şi greva din spitale fac ca acest exerciţiu să fie şi mai dificil, a explicat ministrul de interne, Dragoş Tudorache.
Dragoş Tudorache: Ceea ce urmărim noi este să acoperim toată zona, toate traseele posibile de intervenţie, deci vom mobiliza, cum spuneam, judeţe limitrofe ale ţării către Bucureşti, tocmai pentru a vedea cât timp ia unei coloane de pompieri să ajungă, să spunem, dintr-un judeţ din nordul ţării până la Bucureşti, dar şi judeţe de pe traseu pentru a vedea toţi timpii de reacţie, la fel, către Iaşi. Inclusiv faptul că este grevă este un element în plus de complexitate care ne adaugă la realismul exerciţiului, deci eu mă bucur că suntem într-o situaţie foarte complexă, pentru că asta ne va testa la maximum capacitatea de a gestiona situaţii complexe. Tocmai acesta este obiectivul exerciţiului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie